După ce luni a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean, secretarul adjunct pentru Europa de est din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice a Departamentului de Stat al SUA, Christopher Smith, a ajuns la Tiraspol.
Oficialul a avut o întrevedere concomitentă cu Vadim Krasnoselski și Vitali Ignatiev, scrie realitatea.md.
Despre întâlnirea celor trei a anunțat serviciul de presă al liderului separatist. Conform unui comunicat emis, Krasnoselski a menționat importanța dialogului cu Statele Unite, în calitate de observator în formatul „5+2”.
Oficialul din stânga Nistrului a mai vorbit despre angajamentul regiunii de a menține pacea și securitatea și s-a referit la întâlnirile și negocierile permanente din cadrul procesului de negociere privind reglementarea conflictului transnistrean.
Christopher Smith, la rândul său, a oferi asigurări că Statele Unite susțin rezolvarea pașnică a conflictului moldo-transnistrean și orice dialog pozitiv, conform administrației de la Tiraspol.
Liderii separatiști nu au ezitat să se plângă pe administrația constituțională a țării, invocând pretinse încălcări ale drepturilor cetățenilor transnistreni și a menționat că regiunea este orientată să își exporte produsele în SUA. În același timp, conform lui, băncile din Moldova refuză să deschidă conturi persoanelor juridice din stânga Nistrului. Din spusele lui Krasnoselski, aceasta este o condiție pentru ca oamenii de afaceri locali să poată avea acces la zona de liber schimb.
Amintim că, în ultimele zile în spațiul public se vehiculează despre pretinsa intenție a Tiraspolului de a solicita aderare la Rusia. Chișinăul și Kievul susțin că nu dețin informații de acest gen, pe când Institutul american pentru Studiul Războiul a scris într-o analiză că nu exclude înaintarea unei cereri, dar consideră că este puțin probabil ca Vladimir Putin să îi dea curs pozitiv.
În același timp, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că presupune anunțarea unor noi înțelegeri comerciale între Moscova și Tiraspol.





! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.