Parlamentarul Veaceslav Nigai, vicepreședinte al Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, a avut astăzi, 14 aprilie, o întrevedere oficială cu o delegație bipartizană a Congresului Statelor Unite ale Americii (SUA), aflată în vizită la Chișinău. Discuțiile au vizat contextul politic, economic și social actual din Republica Moldova, precum și perspectivele de consolidare a parteneriatului strategic moldo-american.
Din componența delegației au făcut parte opt congresmani americani, patru republicani și patru democrați, inclusiv doi membri ai grupului de prietenie cu Republica Moldova din Congresul SUA (Moldova Caucus), care susțin aprofundarea relațiilor bilaterale.
În cadrul întrevederii, deputatul Veaceslav Nigai a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant al Statelor Unite pentru Republica Moldova și a subliniat importanța unei cooperări solide și durabile între cele două state.
„Considerăm că un parteneriat puternic cu Statele Unite este esențial pentru viitorul nostru comun. În numele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, vă mulțumim pentru angajamentul continuu față de stabilitatea și dezvoltarea Republicii Moldova”, a declarat Veaceslav Nigai.
Vicepreședintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova” a prezentat viziunea social-democrată a formațiunii, care promovează egalitatea în fața legii, libertatea, pluralismul politic, transparența și respectul pentru valorile tradiționale și democratice. În același timp, a semnalat multiplele disfuncționalități interne cu care se confruntă Moldova, inclusiv corupția sistemică, polarizarea socială și eșecul reformelor economice.
„Ne confruntăm cu o criză economică profundă, iar guvernul actual nu a reușit să implementeze reformele necesare. Credem că viitorul Moldovei trebuie să fie construit pe profesionalism, responsabilitate și politici sustenabile, care să creeze oportunități reale pentru toți cetățenii”, a adăugat deputatul.
La întâlnirea cu congresmanii, a fost abordat și subiectul privind alegerile parlamentare ordinare ce urmează în acest an. În context, Veaceslav Nigai a afirmat că pledează pentru constituirea, în viitoarea legislatură, a unei coaliții parlamentare largi, formată din forțe politice competente și orientate spre binele comun:
„Anul acesta, urmează să avem alegeri parlamentare ordinare. Este imperativ ca actualul partid de guvernământ (PAS) să nu rămână la putere în forma sa actuală, monopartinică. Viitoarea majoritate parlamentară trebuie să fie o coaliție largă, reprezentată de partide politice cu expertiza necesară, capabile să ia măsuri decisive pentru a rezolva provocările economice și sociale ale țării.”
În ceea ce privește politica externă, Veaceslav Nigai a subliniat că Partidul „Mișcarea Respect Moldova” susține o abordare echilibrată, proeuropeană, dar orientată și spre menținerea unor relații constructive cu partenerii regionali.
„Susținem o politică externă echilibrată, axată pe interesele noastre naționale. Formațiunea pe care o reprezint pledează pentru încetarea rapidă a ostilităților din Ucraina și restabilirea păcii în regiune. Partidul „Mișcarea Respect Moldova” este un partid proeuropean, care susține pe deplin integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
În același timp, Partidul „Mișcarea Respect Moldova” se angajează în promovarea relațiilor constructive atât cu partenerii noștri din Vest, inclusiv Statele Unite și Uniunea Europeană, cât și cu vecinii noștri Ucraina și România, precum și cu partenerii din Est, în special cu cei din Comunitatea Statelor Independente”, a subliniat vicepreședintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”.
În final, deputatul Veaceslav Nigai, vicepreședinte al Partidului „Mișcarea Respect Moldova” a făcut apel la solidaritate internațională și sprijin continuu pentru asigurarea unui viitor stabil, prosper și sigur pentru toți cetățenii Republicii Moldova.




! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.