Aeroportul din Sydney a devenit scena unor reuniuni emoționante de familie, după ce autoritățile le-au permis australienilor complet vaccinați să se întoarcă acasă și să călătorească liber, pentru prima dată după aproape 600 de zile de restricții dure.
Pe 20 martie 2020, Australia, o uriaşă ţară-continent, a impus unul dintre cele mai stricte regimuri din lume privind închiderea graniţelor naţionale, pentru a se proteja astfel de pandemia de COVID-19.
Zeci de mii de australieni care trăiau în străinătate nu au mai putut să revină în ţara natală timp de 19 luni. Cursele aeriene au fost rare, iar cetăţenii australieni care au primit totuşi permisiunea de a pătrunde pe teritoriul ţării au trebuit să respecte o costisitoare carantină de 14 zile la hotel.
Cele mai mari două oraşe din ţară, Sydney şi Melbourne, au decis să renunţe la aceste măsuri, iar australienii vaccinaţi cu schemă completă împotriva COVID-19 pot de acum să călătorească fără să mai intre în carantină, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Scene emoționante pe aeroportul din Sydney
Pe aeroportul din Sydney, în zorii zilei de luni, primii pasageri care au aterizat şi-au exprimat zgomotos bucuria, dând naştere unor scene emoţionante în momentul în care au putut să îşi îmbrăţişeze din nou rudele.
Reîntâlnirea a fost „magnifică”, a declarat în faţa jurnaliștilor un australian care nu şi-a mai văzut fiul de peste un an.
Julie Choo, revenită din Marea Britanie, a recunoscut că a făcut eforturi pentru a nu plânge în momentul aterizării.
„Abia aştept să ating mâna mamei mele atunci când o voi vedea. Aştept cu nerăbdare să o strâng în braţe”, a declarat această australiancă revenită în ţară pentru a-şi vedea mama, care este spitalizată. „Va fi un moment foarte emoţionant”, a adăugat ea.
Însă pentru alţi australieni, precum Lucinda Botlero, redeschiderea graniţelor ţării a venit prea târziu.
„Nu mi-am mai văzut familia de patru ani şi încerc să intru în ţară de un an şi jumătate. Am sentimente contradictorii, pentru că nu am mai putut să îmi revăd tatăl în viaţă. A murit în urmă cu o săptămână (…), dar este bine că voi putea, totuşi, să asist la înmormântarea lui”, a declarat ea.
În timp ce unii australieni aterizau la Sydney, alţii se pregăteau să se îmbarce pentru a-şi vedea rudele în străinătate.
Abhi Bajaj, în vârstă de 35 de ani, s-a declarat bulversat de faptul că poate să se îmbarce pentru Statele Unite şi să petreacă Crăciunul alături de familia lui, pe care nu a mai văzut-o de doi ani. „Aşteptam această zi de mult timp”, a declarat el, înainte să urce la bordul unui avion care îl va duce în oraşul american Los Angeles.
Deşi pasagerii aflaţi la bordul primelor avioane care au zburat luni spre şi dinspre Australia au fost puţini, frecvenţa curselor aeriene va creşte progresiv.
Peste 1 milion de rezidenţi străini rămân blocaţi în Australia şi se află în continuare în imposibilitatea de a-şi reîntâlni prietenii şi familiile, întrucât măsurile de relaxare se aplică în principal pentru cetăţenii australieni.
Anumite state australiene cu rate scăzute de vaccinare vor rămâne aproape închise. O carantină obligatorie de 14 zile va rămâne în vigoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.