Acasă Social FOTO // Accident grav la Ialoveni: O persoană a fost preluată de...

FOTO // Accident grav la Ialoveni: O persoană a fost preluată de ambulanță

0

O persoană a ajuns la spital după ce două unități de transport s-au tamponat. Potrivit informațiilor, duminică, 26 decembrie, la ora 17:30, poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul Leușeni-Chișinău, în apropierea localității Suruceni.

Imediat la fața locului s-a deplasat grupul operativ.

„S-a stabilit preliminar că un automobil de marca „Toyota”, condus de un bărbat în vârstă de 29 ani, care se deplasa pe direcția municipiul Chișinău, nu a respectat prevederile RCR, a pierdut controlul volanului, iar ca urmare s-a tamponat cu camionul de model „Mercedes” cu semiremorcă, condus de un bărbat de 31 ani, care se deplasa în sens opus”, spune poliția.

Urmare a impactului, pasagera din automobilul de marca „Toyota”, o femeie în vârstă de 36 ani, a fost transportată la spitalul de Urgență din mun. Chișinău pentru îngrijiri medicale specializate.

Conducătorii mijloacelor de transport, fiind testați cu aparatul Drager, s-a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.

Toate circumstanțele producerii accidentului se stabilesc.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.