Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, anunță că au fost ridicați peste trei milioane de lei, care urmau să fie utilizați pentru a li se plăti manifestanţilor la protestele organizate de Partidul Șor.
Declarațiile au fost făcute joi, 20 octombrie, în cadrul unui briefing de presă.
„Procuratura Anticorupție continuă să demareze acțiunile de urmărire penală efectuate de Centrul Național Anticorupție, în cauza penală în care sunt investigate acțiunile pretins ilegale de finanțare ilegală a Partidului Politic „Șor”.
Grupul de urmărire penală a fost format de procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție și ofițeri de urmărire penală din cadrul CNA, acesta acționează cu suportul Serviciului de Informații și Securitate pentru efectuarea măsurilor speciale.
După cum am comunicat anterior în presă, grupul de urmărire penală a continuat investigația și acumularea probelor.
Aceasta a inclus utilizarea măsurilor speciale de investigație, autorizate de judecători de instrucție.
Aceste măsuri au inclus interceptări telefonice. Interceptările telefonice au surprins conversații între persoanele responsabile de distribuirea banilor și persoane care au acceptat acești bani pentru a plăti activitățile protestatarilor și alte cheltuieli ale Partidului Șor, în teritorii, în întreaga țară.
Judecătorii au autorizat urmărirea vizuală, înregistrarea de imagini și a convorbirilor, la fel și primirea și transmiterea sub control a banilor.
Pe parcursul mai multor luni, în procesul de investigație au fost identificate mai multe persoane responsabile de distribuirea unor sume mari de bani în numerar pe întreg teritoriul Moldovei, precum au fost identificate și persoanele care au primit acel numerar.
În cadrul urmăririi penale a fost documentată și plata în numerar către persoane care au fost transportate în Capitală pentru a participa la protestele care au avut loc în fața sediilor Președinției și Parlamentului.
Aici, aș dori să menționez că ancheta a folosit informații de la jurnaliștii de investigație pentru a urmări pistele și a documenta aceste tipuri de plăți.
La fel, am lucrat cu colegii noștri de la Inspectoratul General al Poliției, care ne-au ajutat cu informații legate de transportarea persoanelor la protestele organizate în Capitală.
Grupul de urmărire penală a audiat mai multe persoane, unii dintre ei au cooperat pentru a identifica această distribuție de numerar.
În baza probelor acumulate, Procuratura Anticorupție și organele de urmărire penală au identificat modalitatea de transmitere a banilor de către grupul criminal organizat în vederea finanțării Partidului Politic Șor și, în special, pentru acoperirea cheltuielilor de transportare și de participare a persoanelor organizate la proteste.
Ieri-seară, începând cu ora 23:00, o echipă de trei procurori din Procuratura Anticorupție și mai mulți ofițeri CNA, PA și SIS au efectuat o urmărire vizuală pentru a documenta distribuirea banilor de către persoanele suspectate în distribuirea de numerar în toată țara.
La aproximativ ora 05:00 dimineața, o persoană a fost identificată cu o geantă, care a părăsit orașul Chișinău și s-a deplasat spre nordul țării.
În jurul orei 7 dimineața, persoana a fost reținută în flagrant în timp ce transmitea bani unui lider al organizației teritoriale raionale al PP Șor.
În cursul zilei au fost efectuate 55 de percheziții la domicilii și mijloace de transport ale mai multor persoane suspectate, care, în acest moment, mai sunt în derulare.
Vă pot raporta despre unele sume de bani depistați și ridicați astăzi.
Din mai multe locații au fost ridicate aproximativ 20 pungi negre cu același emblemă. Pungile au o etichetă albă lipită pe ele cu cuvinte scrise de mână, care sunt nume de raioane.
În total, estimăm că, astăzi, s-au ridicat aproximativ 3,5 milioane de lei în astfel de pungi. Ca și exemplu, într-o pungă neagră cu cuvântul CĂLĂRAȘI am depistat suma de 25.600 de lei. Sumele ridicate, astăzi, includ lei și dolari.
Urmărirea penală a documentat aceeași metodă de distribuție a banilor și în săptămânile anterioare, prin urmare, credem că această sumă de bani, 3,5 milioane de lei, reprezintă cheltuieli săptămânale.
Până la această oră au fost reținute aproximativ 24 de persoane, urmărirea penală continuă.
Acțiunile de urmărire penală sunt efectuate cu respectarea tuturor drepturilor persoanelor și prezumției nevinovăției.
Vă asigur că fiecare procuror din cauză ia o decizie privind măsurile preventive pe baza probelor din cauză și pe baza legii. În cele din urmă, decizia despre o anumită măsură preventivă este luată de judecătorul de instrucție.
În cazul în care procurorul de caz nu este de acord cu o hotărâre judecătorească, avem opțiunea de a depune recurs la Curtea de Apel. Avem încredere că judecătorii iau deciziile în mod corect, ținând cont de argumentele ambelor părți, de dovezi și de respectul pentru lege.
Mâine vom anunța rezultatele activităților de astăzi.
Scopul nostru este să fim transparenți și să ținem publicul informat despre acțiunile instituției noastre. Vom acționa întotdeauna în interesul cetățenilor noștri și al țării noastre. Noi, ca și procurori sau ca și ofițeri, cu toții avem datoria și obligația de a servi poporul, țara și justiția”, a declarat Dragalin.
Mai multe acțiuni de urmărire penală sunt încă în derulare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.