Ion Iliescu (95 de ani) este internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” din București. Serviciul Român de Informații a confirmat că fostul preşedinte al României este internat în spital.
„În după-amiaza zilei de ieri, 9.06. 2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis SRI, scrie Hotnews.ro.
Ion Iliescu a fost președintele României timp de 3 mandate, între 22 decembrie 1989 și 1992, apoi între 1992-1996 și între 2000-2004. Acesta nu a mai fost văzut în public de câțiva ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.