Nicu Popescu, fost viceprim-ministru, ex-ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, consideră că „acum trei ani Republica Moldova a făcut un pas istoric prin depunerea cererii de aderare la UE”. Popescu a scris despre aceasta pe rețelele social, numind decizia „curajoasă, într-o perioadă dificilă, cu războiul Rusiei în Ucraina și amenințări directe la adresa securității Republicii Moldova”.
„În doar câteva luni am devenit țară candidată și în 2024 am început deja negocierile de aderare – un progres impresionant, care în alte state a durat ani și chiar decenii”, a spus Popescu, admițând că „drumul nu va fi ușor, cu amenințări de dezinformare și atacuri hibride”.
Cu toate acestea, a spus fostul oficial, „țările care au aderat la UE trăiesc mai bine, iar Moldova merită același viitor”.
„Europa nu este doar un ideal, ci o soluție pentru o țară stabilă și prosperă. Moldova nu trebuie să rămână la marginea Europei, ci să devină o parte a ei. Iar pentru aceasta, trebuie să mergem înainte cu determinare”, a subliniat fostul ministru.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.