Fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ion Țurcan, este vizat într-un control al averii, după ce ZdG a publicat un articol despre casa de milioane a generalului. Potrivit ANI, procedura de control a fost demarată în baza unei autosesizări, transmite SafeNews.md cu referire la Zdg.md.
În aprilie curent ZdG a scris despre faptul că generalul Ion Țurcan, fost viceministru al Afacerilor Interne, care timp de 10 luni a deținut funcția de președinte al raionului Criuleni din partea PDM, și-a scos în vânzare casa de lux, situată pe malul Nistrului.
Deși în declarațiile de avere și interese personale, fostul șef al Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” scrie că locuința a fost obținută printr-un act de donație și că valoarea acesteia este de 125.000 de lei, pe site-ul de anunțuri prețul cerut este de 320.000 de euro, echivalentul a peste 6,8 milioane de lei sau de 55 de ori mai mult decât acesta indică în actele prezentate Autorității Naționale de Integritate.
Locuința de lux cu suprafața de 160 de metri pătrați, înregistrată pe numele lui Ion Țurcan, este situată pe un teren de 27 de ari pe malul Nistrului, raionul Criuleni.
Casa cu două niveluri a fost înregistrată la cadastru în luna iulie 2020, la 6 luni după ce Țurcan a renunțat la funcția de președinte al raionului Criuleni.
Autoritatea Națională de Integritate a inițiat și o procedură de control al averii directorului adjunct al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, Octavian Misic.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.