Un fost agent al serviciilor de informaţii din Austria este judecat la Viena, alături de un deputat de extremă dreaptă, pentru încălcarea secretului profesional. Acesta este primul proces deschis într-un vast dosar de spionaj în care este implicată şi Rusia.
Procesul a început miercuri, 5 noiembrie, fiind și prima zi de audieri, iar umătoarea va fi vineri, dar ar putea dura mai mult, potrivit unei purtătoare de cuvânt a instanţei, deoarece numărul martorilor chemați este unul mare.
Fostul spion Egisto Ott este acuzat de procuratură că ar fi căutat, în 2018, numele colegilor care „participaseră la o reuniune a serviciilor de informaţii europene”, „la ordinul” lui Hans-Jörg Jenewein, pe atunci deputat al partidului FPÖ, de extremă dreapta, care se afla la putere, scrie AFP.
În plus, el este suspectat că i-ar fi transmis ulterior numele unor angajaţi sub acoperire, „punând în pericol menţinerea securităţii naţionale şi succesul viitoarelor activităţi de informaţii”, potrivit unui comunicat al parchetului.
Inculpatul mai este suspectat că ar fi încercat să afle numele ofiţerilor de poliţie care se ocupau de ancheta „Ibizagate”, un scandal de corupţie în care era implicată extrema dreaptă.
Unul dintre avocaţii săi, Jürgen Stephan Mertens, susține, potrivit unei înregistrări de pe YouTube, că clientul său este victima unei reglări de conturi în cadrul fostului său departament. De asemnea, acesta a spus că procedura are şi o „dimensiune politică”. „Probele incriminatorii au fost publicate în presă, în mod necritic şi unilateral”, s-a plâns el, subliniind „lipsa de probe concludente”.
Ambii bărbaţi riscă pedepse de până la trei ani de închisoare.
Spionaj pentru Rusia
Procurorii îl aveau în vizor pe Egisto Ott din 2017 din cauza activităţilor sale suspecte, iar aceștia l-au reţinut pentru prima dată în 2021 şi din nou în primăvara acestui an. Atunci când a fost contactat, acesta a refuzat să comenteze. La jumătatea lunii martie, el a negat toate acuzaţiile pentru AFP. Dar acest prim proces are în vedere doar o mică parte a dosarelor în care este implicat.
În anchete separate, fostul spion este suspectat că ar fi furnizat informaţii serviciilor de securitate ruse. În special, el este acuzat că ar fi efectuat cercetări pentru Jan Marsalek, care este căutat de justiţia germană în legătură cu falimentul societăţii Wirecard.
Trecerea extremei drepte austriece, apropiată de Rusia, la conducerea Ministerului de Interne, între 2017 şi 2019, a determinat mai multe ţări occidentale să îşi limiteze schimburile de informaţii cu Austria, o ţară declarată neutră.
Partidul FPÖ a câştigat alegerile legislative la sfârşitul lunii septembrie, dar Austria este încă în căutarea unui guvern, deoarece niciun partid nu doreşte să formeze o majoritate cu extrema dreaptă, invocând apropierea sa de Moscova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.