„Premiul „Leipzig Robert Blum pentru democrație” a fost instituit în anul 2024 și, prin stranie coincidență, prima premiată este președinta R. Moldova, Maia Sandu. Se creează impresia că acest premiu a fost instituit de urgență cu scopul de a acoperi scandalul premiului oferit doamnei Sandu la Timișoara cu bani în plic, or și în cazul de față figurează o sumă de bani.”
Așa a comentat fostul premier Vlad Filat premiul de 25.000 de euro primit de șeful statului de către administrația orașului german Leipzig.
„Robert Blum, în numele căruia este instituit premiul sus-menționat, a fost un publicist, politician și promotorul revoluției din orașul Leipzig în 1848/49. Luând în considerare percepția, înțelegerea și viziunile vizavi de democrație în secolul al XIX-lea, putem afirma cu tărie că Maia Sandu pe bune a meritat acest premiu, raportând comportamentul și acțiunile ei la acea perioadă istorică. Doar că în 2024, aceasta este autocrație cu elemente democratice primitive, în mare parte mimate. Ceea ce, de fapt, se întâmplă în Republica Moldova guvernată de Maia Sandu și PAS”, a scris Vlad Filat pe pagina sa de Facebook.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.