Fiica de numai 5 luni a lui Dumitru Alaiba, deputatul PAS, a fost testată cu COVID-19. Despre acest fapt a anunțat chiar tatăl micuței, Dumitru Alaiba, într-o postare pe o rețea de socializare.
„Când ambulanța îți ia copilul mic cinci luni, simți cum ți se clatină lumea din jurul tău și apare gândul că ea s-ar putea prăbuși, în orice moment. Tot îl alungi, acest gând, el te mai lasă, dar nu pleacă definitiv și face cercuri în jurul tău asemeni unui rechin.
În această pandemie, cu toții simțim o mare recunoștință față de medici. Ei sunt cei care s-au sacrificat pentru a-i salva pe alții, ei sunt cei care nu au dormit nopțile pentru a avea grijă de alții. Mulțumirile și plecăciunile familiei noastre sunt adresate medicilor și personalului medical de la Spitalul Clinic Municipal De Copii „Valentin Ignatenco”, care au scos-o pe micuța noastră în afara pericolului. Vă mulțumim din suflet. Acum suntem toți bine, mergem spre recuperare și sper să rămână așa.
Dacă mai sunt din cei care mai văd COVID-ul ca o glumă, nu glumiți. Aveți grijă de voi și păziți-i pe cei din jur. Și da, poate da complicații și la copii.
Și doar vaccinarea în masă ne poate proteja pe noi și pe cei din jurul nostru – familiile și prietenii noștri. Cei mici și cei în vârstă.
Nici cu asta nu glumiți și nu răspândiți falsuri și scepticism, vă rog. Din grijă de cei dragi din jurul nostru, vă rog să nu o faceți. Nu participați la dezinformare. Și asta salvează vieți. Alegeți să aveți încredere în știință, nu în conspirologi și părerologi de telegram”, a conchis Alaiba.
Precizăm că deputatul PAS, Dumintru Alaiba a anunțat că a fost depistat pozitiv la COVID-19, pe data de 16 martie curent.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.