Acasă Extern Fetiţe gemene de 2 luni, transferate la spital cu forme severe de...

Fetiţe gemene de 2 luni, transferate la spital cu forme severe de COVID

0

Două fetiţe gemene, în vârstă de o lună şi 17 zile, sunt duse, marţi, de la Fălticeni la Spitalul de Copii din Iaşi, cu un echipaj SMURD, în urma unor complicaţii apărute după infectarea cu SARS-CoV-2.

„Echipajul SMURD va aduce de la Fălticeni gemene de o lună şi 17 zile, 2,5 kilograme, în incubatoare, cu detresă respiratorie acută COVID-19 la Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi, transmite SafeNews.md cu referire la G4media.ro.

Peste 7.600 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.204 cu 72 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 136 persoane, cu 21 mai multe faţă de ziua anterioară. Dintre cei 136 pacienţi internaţi la ATI, 114 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 375 sunt minori, 374 fiind internaţi în secţii, cu 14 mai puţin faţă de ziua anterioară şi 1 la ATI, cu 2 mai puţin faţă de ziua anterioară.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.