Bodhana Sivanandan, o fetiță britanică de doar 10 ani, a uimit lumea șahului după ce a învins-o pe fosta campioană mondială Mariya Muzychuk, în cadrul Cupei Europene a Cluburilor de Șah desfășurate la Rhodos, Grecia, potrivit The Times.
Victoria spectaculoasă o aduce pe micuța „fată minune”, Bodhana Sivanandan, la un pas de a deveni cea mai tânără mare maestră din lume.
După meci, micuța șahistă din Harrow, nord-vestul Londrei, a rămas calmă și modestă în fața reporterilor.
„A fost o experiență minunată”, a spus ea în conferința de presă.
Victoria sa împotriva ucraineencei Mariya Muzychuk, în vârstă de 33 de ani, fostă campioană mondială și dublă câștigătoare a campionatelor naționale, a fost descrisă de experți drept „un joc aproape perfect”.

Daniel Gormally, mare maestru și analist de șah, a declarat pentru The Times că rezultatul este „o surpriză senzațională”.
„[Bodhana] pare să învingă un mare maestru în fiecare săptămână acum.”, a adăugat acesta.
El a explicat că succesul ei aduce un nou suflu șahului britanic.
„Șahul englezesc a fost în declin de atât de mult timp. Am avut jucători buni care au evoluat, nu mă înțelegeți greșit, dar nu am avut jucători grozavi. Acum avem jucători care vin și care sunt de fapt destul de interesanți.”
La rândul său, David Howell, marele maestru numărul 1 al Angliei și editorialist la The Times, a spus: „Nu în fiecare zi un copil de zece ani învinge un mare maestru și fost campion mondial într-un asemenea stil.”
„Sunt fericită că am câștigat, dar sper să mă descurc și mai bine în jocurile viitoare… Acest lucru mă va inspira să continui să fac mai bine și să încerc mai mult să câștig mai multe jocuri.”, a spus fetița despre performanța sa.
Deși are doar 10 ani, ea beneficiază de o dispensă specială de la școală pentru a participa la turnee internaționale.

„Nu mă deranjează cu adevărat unde joc, încerc doar să mă concentrez pe jocul meu”, a adăugat ea.
Meciul care i-a adus victoria a fost decis după ce Bodhana a reușit să alinieze regele adversarei cu turnul și regina sa, manevră care i-a asigurat un triumf impecabil.
Bodhana Sivanandan și-a descoperit pasiunea pentru șah în timpul pandemiei, la doar cinci ani, când unul dintre prietenii tatălui ei a dat familiei niște obiecte vechi.
„Într-una dintre aceste genți era o tablă de șah. Eram interesată de piese și voiam să le folosesc ca jucării.”, a povestit ea anterior.
A debutat într-un turneu oficial în 2021, iar la doar șase ani a câștigat medalia de argint la categoria sub 8 ani la Campionatele Europene de Șah Rapid și Blitz din Salonic.
Tatăl ei, Siva, inginer IT, și mama ei, Lakshmy Priya, au mărturisit că niciunul nu a jucat vreodată competitiv.
„Suntem foarte mândri, dar vrem să o menținem cu picioarele pe pământ”, a spus mama sa.
„Ne concentrăm pe ceea ce își dorește să devină. Și atâta timp cât este fericită, o vom sprijini în ambițiile ei de a deveni mare maestru și apoi campioană mondială. Totul este în mâinile ei.”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.