Angajații Gării Feroviare Ocnița au depus cere de demisie colectivă. Decizia este motivată de întârzierile salariale.
Potrivit muncitorilor, dacă până pe 3 februarie nu își vor ridica banii, vor fi nevoiți să își găsească alt loc de lucru.
Între timp, responsabilii din cadrul întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” au declarat că restanțele financiare au ajuns la 156 863 500 lei, sumă formată în perioada august-decembrie 2024, scrie tvn.md.
Între timp, Calea Ferată din Moldova dă asigurări că este o prioritate să fie achitate salariile restante pentru cei aproape 5 mii de angajați. Într-un comunicat de presă se arată că CFM se află în proces de reorganizare și continuă să caute soluții pentru a remedia situația economico-financiară a întreprinderii.
Secretarul de stat în domeniul transporturilor la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță, a declarat că există deja un plan concret, bazat pe două direcții esențiale, pentru a transforma CFM în companie modernă și sustenabilă.
„În planul de redresare a CFM e luat în calcul mecanismul de alocare a subvențiilor pentru întreținerea infrastructurii feroviare și a serviciilor de transport de pasageri, care vor fi aplicate în conformitate cu bunele practici europene. Vom transforma CFM într-un partener de încredere pentru călători și economie”, a menționat secretarul de stat.
Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova a anunțat săptămâna curentă că va organiza din februarie manifestații și greve în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției, precum și în toate cele opt noduri feroviare din țară, pentru a cere o soluționare imediată a problemei restanțelor la salarii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.