Justiţia argentiniană anchetează moartea a 87 de pacienţi din mai multe spitale care au primit fentanil medical contaminat cu o bacterie, informează vineri AFP.
O plângere a fost depusă de Administraţia Naţională a Medicamentelor, Alimentelor şi Tehnologiilor Medicale din Argentina (Anmat), după ce un spital a descoperit bacterii Klebsiella pneumoniae şi Ralstonia pickettii în fentanilul medical, un opioid, administrat pacienţilor.
Decesele au fost înregistrate în spitale din provinciile Buenos Aires, Santa Fe (centru), Formosa (nord-est) şi Cordoba (centru), a declarat judecătorul Ernesto Kreplak, responsabil de caz, pentru ziarul La Nación, într-un articol publicat miercuri.
Potrivit articolului, cel puţin 24 de persoane sunt vizate de anchetă. Printre acestea se numără Ariel Garcia Furfaro, proprietarul companiilor HLB Pharma şi Laboratorios Ramallo, care ar fi produs şi vândut fentanilul contaminat, a precizat La Nación.
Cinci loturi contaminate ar fi fost distribuite în opt spitale şi centre medicale din ţară, relatează Agerpres.
În urmă cu două săptămâni, familii ale unor pacienţi decedaţi au protestat în faţa Spitalului Italian din La Plata, la 60 kilometri sud de Buenos Aires, cerând „dreptate pentru victimele fentanilului”.
„Fentanilul l-a ucis în câteva zile”, a declarat pentru AFP Alejandro Ayala, fratele lui Leonel, un pacient decedat la vârsta de 32 de ani.
Potrivit unor experţi citaţi de La Nación, numărul deceselor legate de această contaminare bacteriană ar putea creşte pe măsură ce vor fi analizate dosarele medicale ale altor pacienţi decedaţi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.