O femeie a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada neregulamentar. Cazul a avut loc ieri, pe strada Florilor din capitală.
Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, ne-a spus că oamenii legii au fost alertați la ora 19:17.
„La fața locului, polițiștii au stabilit ca un automobil de model Dacia ce aparține unei firme de taxi, condus de un șofer în vârstă de 41 ani, înafara trecerii de pietoni a tamponat o femeie cu vârsta aproximativ de 50-60 de ani”, a precizat Natalia Stati.
Potrivit poliției, femeia a fost preluată de ambulanță în stare gravă.
Pe caz a fost inițiat un proces penal.
Polițiștii întreprind toate măsurile pentru a identifica femeia și a stabilirii toate circumstanțele producerii accidentului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.