Acasă Justiţie Extrădarea lui Plahotniuc, Platon și Cavcaliuc: Ce spune șeful IGP

Extrădarea lui Plahotniuc, Platon și Cavcaliuc: Ce spune șeful IGP

0

Autoritățile din Republica Moldova continuă să monitorizeze cazurile unor persoane date în urmărire internațională, printre care Vlad Plahotniuc, Gheorghe Cavcaliuc, Veaceslav Platon și Iurie Radulov, alias „Babior”. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a precizat într-o emisiune la PRO TV Chișinău că, în cazul lui Vlad Plahotniuc, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au informat oficial că acesta nu se mai află pe teritoriul lor de câțiva ani, transmite SafeNews.md cu referire la radiomoldova.md.

Pe numele lui Plahotniuc figurează în sistemul Interpol mai multe identități, unele recunoscute oficial, altele rezultând din presupuse furturi de identitate. Recent, au fost generate două alerte în Turcia și într-un alt stat, legate de accesări ale datelor sale la trecerea frontierei. Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, contactați, partenerii turci au oferit răspunsuri evazive, iar informațiile precise din celălalt stat nu pot fi făcute publice din motive de confidențialitate.

„În momentul în care o persoană este accesată în sistemul Interpol și noi am emis un mandat de căutare, vedem automat cine și când accesează acea informație. În cazul Turciei, am observat că accesarea a fost foarte clar marcată: a fost realizată la traversarea frontierei. Ne-am adresat colegilor din Turcia, însă răspunsul a fost evaziv: «Nu știm, verificăm, o să vedem»”, a adăugat șeful IGP.

Șeful poliției a mai făcut referire la dificultățile de colaborare în cazul extrădărilor, în special cu Turcia, amintind și cazul lui Ilan Șor, care în ianuarie 2024 a fugit în Federația Rusă după ce avionul său a făcut escală la Istanbul. 

„Am informat autoritățile din Istanbul că avem certitudinea că este acolo, însă răspunsul a întârziat”, a subliniat Viorel Cernăuțeanu.

În privința lui Gheorghe Cavcaliuc și Veaceslav Platon, procedurile de extrădare se desfășoară prin canale bilaterale cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar Poliția Națională așteaptă notificări oficiale pentru a organiza reținerea acestora.

„Până acum nu avem nicio comunicare oficială privind stadiul acestor proceduri, dar odată ce se emite solicitarea, extrădarea poate dura până la 10 zile”, a punctat Cernăuțeanu.

De asemenea, despre Iurie Radulov, alias „Babior”, s-a comunicat că acesta a fugit după ce a beneficiat de amnistie, însă a fost localizat și intenționa să plece spre Federația Rusă, fără succes. Viorel Cernăuțeanu spune că nu poate divulga în ce țară se ascunde Radulov, pentru că acest lucru ar putea complica procesul de extrădare.

Vladimir Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, după ce Partidul Democrat din Moldova a pierdut puterea. În același an, autoritățile din Chișinău au solicitat urmărirea sa prin Interpol, fiind emis un mandat de arestare pe numele său pentru infracțiuni precum crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.

Gheorghe Cavcaliuc este vizat în mai multe dosare penale în Republica Moldova. În februarie 2021, Procuratura Generală a inițiat trei cauze pentru „depășirea atribuțiilor de serviciu” în perioada în care conducea IGP. Ulterior, a fost acuzat de „huliganism” și „chemare la violență” în dosarul „verde de briliant”, după ce membri ai PACE au agresat un oficial local. De asemenea, este cercetat în două dosare inițiate în 2018, privind înscenarea unui viol și transportul ilegal de muniții.​

Veaceslav Platon este cercetat în dosarul penal denumit generic „Laundromat”. Acesta este acuzat de organizarea și conducerea unei organizații criminale și de organizarea pronunțării cu bună-știință de către judecător a unei hotărâri, sentințe, decizii sau încheieri contrare legii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.