China restricționează avorturile pentru a promova egalitatea de gen
Timp de zeci de ani, autoritățile chineze au impus limite stricte asupra familiilor care au forțat milioane de femei să avorteze sarcini considerate ilegale...
O dronă militară israeliană s-a prăbuşit în Liban. Reprezentanții Hezbollah susţin că ei au...
O dronă militară israeliană s-a prăbuşit, joi, în sudul Libanului, iar organizaţia islamistă şiită Hezbollah susţine că a doborât aparatul de zbor, informează cotidianul...
FOTO // Plan roşu de intervenţie la Constanţa: Un spital, în flăcări
Un incendiu a izbucnit, vineri, la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, autorităţile activând Planul roşu de intervenţie. Potrivit IGSU, incendiul...
Negocierile pentru un acord comercial între UE şi Australia, întrerupte din cauza crizei submarinelor
Negocierile privind un posibil acord de liber-schimb (ALS) între Australia şi Uniunea Europeană, stabilite de mult timp, au fost amânate, a declarat vineri un...
Irlanda s-a răzgândit și va sprijini impozitul global pe profit. „Vom semna acordul dacă...
Irlanda va adera probabil la iniţiativa privind revizuirea impozitului global pe profit, dacă va avea certitudinea că vor fi implementate temerile sale când va...
România: Mașinile electrice ar putea avea numere de înmatriculare verzi
Mașinile electrice ar putea avea numere verzi. Ministerul Mediului a anunțat că există un proiect în acest sens, iar Ministerul de Interne și-ar fi...
FOTO // Hawaii: Unul dintre cei mai activi vulcani din lume este gata să...
Scene ireale au fost surprinse în arhipelagul Hawaii. Vulcanul Kilauea, considerat unul dintre cei mai activi din lume, a început din nou să erupă....
FOTO // Întrevedere Putin-Trump: Bruneta focoasă care l-a însoțit pe liderul rus
Vladimir Putin a adus o brunetă foarte atractivă pe post de traducător la o întâlnire din 2019 cu Donald Trump, pentru a-i distrage atenția...
Poliţia olandeză a arestat o reţea de infractori care realiza tutoriale despre cum pot...
Poliţiile olandeză şi germană au dezmembrat o reţea de infractori care realiza tutoriale video în care explica modul în care pot fi aruncate în...
Sistemul medical din Afganistan, aproape de colaps după venirea talibanilor
Sistemul sanitar din Afganistan este aproape de colaps după venirea talibanilor la putere. Până acum, s-au închis 2.000 de spații de îngrijire medicală din...