Acasă Extern Explozie la o uzină chimică în India: Bilanțul a trecut de 35...

Explozie la o uzină chimică în India: Bilanțul a trecut de 35 de morți

0

Explozia de origine încă nedeterminată care a afectat luni o uzină chimică în statul Telangana din sudul Indiei a făcut cel puțin 35 de morți, potrivit unui nou bilanț anunțat marți de autoritățile locale, informează AFP.

Un responsabil al serviciilor de salvare din districtul Sangareddy anunțase luni, la câteva ore după deflagrație, 12 morți și mai mulți răniți.

‘Cel puțin 35 de persoane au murit’, a anunțat marți pentru AFP un responsabil local sub acoperirea anonimatului. ‘Căutările continuă la sit’, a adăugat el.

Compania Sigachi Industries, proprietara uzinei, a anunțat că cea mai mare parte a sitului a fost distrusă și că activitatea a fost suspendată acolo pentru cel puțin 90 de zile.

O anchetă a fost declanșată pentru a determina cauzele exploziei.

Incidentele industriale sunt frecvente în India, unde numeroase întreprinderi nu respectă normele de securitate în vigoare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.