Acasă Extern Explozie de infectați în Rusia: Autoritățile anunță lockdown la Moscova

Explozie de infectați în Rusia: Autoritățile anunță lockdown la Moscova

0

Primăria Moscovei a dispus joi ca toate serviciile neesenţiale să se închidă în următoarea perioadă, din 28 octombrie și până pe 7 noiembrie, pentru a încerca să limiteze răspândirea virusului SARS-CoV-2. Rusia se confruntă cu o explozie a numărului de cazuri și cu cel mai grav val epidemic de până acum, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24.ro.

„În acest interval, toate întreprinderile şi organizaţiile din Moscova vor trebui să înceteze lucrul”, a precizat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, precizând că sunt exceptate spaţiile unde se vând medicamente, produse alimentare şi de primă necesitate.

În aceste 11 zile, teatrele şi muzeele vor putea continua să funcţioneze în limita a 50% din locuri şi doar pentru publicul care prezintă un certificat sanitar.

„Experienţa ne arată că zilele libere sunt mijlocul cel mai eficient de a face să scadă numărul de cazuri şi de decese”, a afirmat Sobianin.

Mai puţin de o treime din ruşi s-au vaccinat împotriva COVID-19

Rusia traversează cel mai grav val de la debutul epidemiei de COVID-19. Joi au fost raportate noi niveluri record de infectări (36.339) şi de decese (1.036) în ultimele 24 de ore.

Bilanţul total al deceselor a ajuns la 227.389, conform guvernului, dar este considerat mult subestimat. Institutul de statistică Rosstat, care lucrează cu o definiţie mai largă a morţilor cauzate de COVID-19, a raportat un număr de peste 400.000 de decese până la sfârşitul lunii august.

Efectele valului actual sunt amplificate de o campanie de vaccinare lentă, cauzată de neîncrederea şi expectativa populaţiei. Mai puţin de o treime din ruşi s-au vaccinat împotriva COVID-19, conform site-ului specializat Gogov, relatează AFP, citată de Agerpres. Rata de vaccinare în țară este de 32,9%.

După săptămâni fără acţiuni concrete, autorităţile au anunţat în ultimele zile mai multe măsuri restrictive.

Miercuri, preşedintele Vladimir Putin a decretat o săptămână nelucrătoare între 30 octombrie şi 7 noiembrie. Cu toate acestea, autorităţile publice refuză deocamdată un lockdown care ar fragiliza o economie deja în suferinţă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.