Recenta explozie a numărului de mașini furate arată că lupta dintre producătorii auto și hoți este departe de a se fi terminat, în ciuda noilor tehnologii de securitate care au făcut ca vechile metode de spargere a mașinilor să nu mai funcționeze. Hoții continuă să se adapteze și să găsească noi vulnerabilități, apărute în urma procesului de modernizare a mașinilor, de care aceștia pot profita.
Mașinile moderne mai sunt numite și „calculatoare pe roți”. Progresul tehnologiei a adus și beneficii, dar și slăbiciuni pe care producătorii auto nu le-au eliminat la timp.
Prima metodă a fost „atacul prin releu”, care în Marea Britanie a fost folosită tot mai des începând din 2016, după ce producătorii auto au introdus sistemul de pornire a mașinii fără cheie.
Un hoț se apropie de casa proprietarului unei mașini cu un dispozitiv care poate detecta și capta semnalul transmis de cheia de proximitate. Semnalul captat este transmis mai departe unui complice care stă aproape de mașină cu un al doilea dispozitiv asemănător.
Folosind această metodă, hoții puteau fura mașina fără să fie nevoie să o spargă sau să fure cheia originală. Acum, producătorii auto au introdus măsuri de securitate care previn astfel de situații.

Hoții, însă, au găsit o altă metodă de a fura cele mai noi modele de mașini, prin introducerea unui dispozitiv direct în una din componentele electronice ale mașinii, păcălind astfel sistemul care se activează ca atunci când ar fi fost folosită o cheie smart.
În portul din Felixstowe, cel mai mare port de containere din Marea Britanie, poliția a confiscat mai multe mașini care au fost furate folosind această metodă: în cazul uneia dintre ele, dispozitivul a fost introdus în farul din spate al mașinii, iar în alt caz, hoții au legat dispozitivul de o componentă de lângă siguranța capotei.
Un astfel de kit poate fi cumpărat cu ușurință de pe internet, potrivit The Economist. Există chiar și videoclipuri pe YouTube de unde oricine poate învăța cum se folosesc. Cele mai multe furturi sunt comise de grupurile de crimă organizată care investesc zeci de mii de euro pentru un astfel de echipament.
Una dintre marile provocări întâmpinate de producătorii auto este viteza cu care infractorii se adaptează la noile măsuri de securitate pe care le introduc.
Perioada de proiectare și fabricare a unei mașini este foarte lungă. Odată ce hoții găsesc o metodă de infiltrare, aceștia își pot continua activitatea ani de zile fără să fie nevoie să mai schimbe ceva.
O altă problemă este reprezentată de costuri. În cazul mașinilor de lux, companiile investesc mult pentru a rezolva vulnerabilitățile modelelor scumpe pentru că se tem că o serie lungă de furturi le va afecta brandul.
Pentru mașinile din segmentul de mijloc, concurența de prețuri este mult mai acerbă, iar șoferii sunt mai puțin predispuși să dea vina pe producător dacă mașina le este furată.

Hoții și-au adaptat metodele de furt și în cazul telefoanelor mobile. Introducerea blocării biometrice și a recunoașterii faciale a făcut munca infractorilor mult mai dificilă.
Astfel, hoții au început tot mai des să fure telefoanele direct din mâinile proprietarului, astfel încât dispozitivul să fie deja deblocat, ceea ce le oferă hoților posibilitatea de a dezactiva metodele de securitate și de localizare a telefonului înainte ca victima să poată raporta furtul.
Producătorii au dezvoltat apoi măsuri de detectare a furtului folosind camere cu senzori de mișcare și alte forme de protecție, precum solicitarea unei parole atunci când telefonul este mutat într-un loc nerecunoscut de dispozitiv.
Însă, orice formă de securitate depinde de utilizatorul telefonului, care de multe ori nu activează aceste funcții. Când toate metodele hoților eșuează, telefonul poate fi vândut pentru piese de schimb.
Unii politicieni au acuzat marii producători de smartphone-uri că ar putea introduce un mecanism pentru oprirea de urgență a dispozitivului de la distanță în cazul în care a fost furat, ceea ce ar distruge „modelul de business” al hoților de telefoane, dar că nu o fac din cauza unor „stimulente comerciale puternice”.
Dar problema nu este așa de simplă, întrucât un astfel de mecanism ar putea fi exploatat de cei care revând telefonul unui alt cumpărător, cerând și mai mulți bani pentru a nu dezactiva de la distanță dispozitivul după ce vânzarea a avut loc.
Producătorilor le-ar fi greu să implementeze un mecanism perfect care face distincția între furt și achiziționarea legală a telefonului. Furturile sunt adesea o problemă pe care nimeni nu are un motiv destul de puternic să o rezolve.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.