Un moldovean își achiziționase un certificat de înmatriculare falsificat și la trecerea frontierei a încercat să-l ascundă, însă a fost depistat de polițiștii de frontieră. Incidentul a fost înregistrat astăzi, 25 martie, în jurul orei 12:30, la ieșirea din Republica Moldova.
În punctul de trecere a frontierei Cahul, pentru efectuarea controlului de frontieră s-a prezentat un cetățean moldovean de 61 de ani, cu dublă cetățenie (MD/BG).
Acesta se afla la volanul unui autoturism de model Mercedes Viano, înmatriculat în Moldova.
A declarat polițiștilor de frontieră că pleacă în Turcia. Însă la existența unor informații, parvenite de la ofițerul de investigație al SPF Cahul, bărbatul a fost supus unui control mai amănunțit, inclusiv mijlocul de transport și bagajul acestuia.
Ca urmare a controlului efectuat, în geanta de mână a șoferului, polițiștii de frontieră au descoperit un certificat de înmatriculare moldovenesc, care fiind verificat cu tehnica specială, s-a stabilit că prezintă indici de falsificare.
Actul sus menționat era imprimat cu datele de identitate ale conducătorului auto, însă eliberat pentru un alt mijloc de transport.
Fiind audiat, bărbatul a comunicat că mijlocul de transport la care polițiștii de frontieră au depistat actul falsificat l-ar deține în posesie legală, având toate actele în regulă.
Din spusele acestuia, certificatul de înmatriculare l-ar fi perfectat în mai 2020, contra sumei de 50 de euro, pentru a avea de schimb în cazul vreunei încălcări a circulației rutiere. Deși a asigurat că nu a folosit acest document.
Conform procedurilor legale, documentul a fost ridicat și urmează a fi supus expertizei.
În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false,
Conform art.361 al.(1), CP a RM bărbatul riscă o amendă în mărime de până la 32.500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.