Comentatori politici de la Chișinău consideră că Igor Dodon nu a vorbit într-un cadru oficial despre problema transnistreană cu președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel, iar declarația că ar fi fi discutat cu liderii europeni este una electorală.
Potrivit șefului statului, anume această sarcină și-a propus-o în ultimii 3,5 ani – să convingă actorii geopolitici mari – „cu președintele Franței am discutat și nu numai o dată, cu rușii, cu Merkel și cu americanii”.
„Frica” cea mai mare a lui Dodon este ca această problemă să fie încredințată României, amenințând cu „o nouă escaladare a situației” la Nistru.
Potrivit analistului politic Anatol Țăranu, atunci când Dodon spune că a vorbit cu Merkel și Macron despre o problemă destul de importantă pentru Republica Moldova, un conflict înghețat care afectează inclusiv securitatea Europei per ansamblu, este evident că o asemenea problemă nu se discută în timpul unei întâlniri sporadice pe culoarele unor summit-uri.
Potrivit expertului, o asemenea declarație este o încercare disperată de a dezbate criticile care i se aduc pentru că a adus RM într-o izolare internațională. Este o mișcare mai degrabă electorală, decât una cu un sens practic.
Comentatorul politic Ion Tăbârță spune că nu este un secret că Dodon își dă sieși importanță prin asemenea declarații. „Este suficient să ne uităm la modul cum discută, cum organizează. Comportamentul lui este unul de a-și da importanță”, zice Tăbârță.
Pentru expert, este foarte bine cunoscut că prin soluționarea conflictului transnistrean, Rusia încearcă să-și impună influența în R. Moldova. De aici vine și inițiativa legată de anumite modificări legislative care spune că UTA Găgăuzia ar putea aviza orice proiect care se referă la autonomia găgăuză.
Editorialistul Nicolae Negru spune că ceea ce a zis președintele în general, e în stilul lui Dodon, să spună orice-i vine prin cap.
Potrivit lui Negru, ceea ce a spus Dodon e o declarație electorală și totodată e dovoda unei crize, pentru că Dodon se află în izolare, nu numai din cauza pandemiei, dar și din cauza reputației sale de președinte corupt. A fost implicat și în anularea rezultatelor alegerilor din Chișinău, a primit pungi cu bani de la Plahotniuc și a fost implicat în extrădarea profesorilor turci.
Negru concluzionează că abordarea lui Dodon este fantezistă, o improvizație. „O investigație ar stabili că toate acestea sunt rodul imaginației sale”, concluzionează Negru.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.