Politologul ucrainean Artem Filipenko consideră că, după alegerile din 11 iulie, „Rusia nu va pleca din Moldova, dar va încerca să se răzbune”. Potrivit Infotag, el a reamintit într-un interviu acordat UNIAN că preşedintele rus Vladimir Putin „nu vede în Ucraina şi Moldova subiecte independente, dar nişte creaturi aparte ale Occidentului”.
„Cel mai probabil, Federaţia Rusă va accepta opţiunea care este, dar de fiecare dată va califica în orice mod posibil succesul partidului pro-prezidenţial PAS al Maiei Sandu ca o victorie a Occidentului.
Prin urmare, Rusia consideră că pe teritoriul Ucrainei şi Moldovei se opune nu atât autorităţilor locale, cât şi ale Statelor Unite. Rusia anume în felul acesta va percepe ceea ce se întâmplă”, consideră analistul.
Filipenko este încrezut că Maia Sandu va continua, fără îndoială, o politică pro-europeană şi va construi relaţii, în primul rând cu Uniunea Europeană.
El a menţionat că „pentru prima dată în 30 de ani de istorie ai Moldovei moderne doar un partid de dreapta formează guvernul”, menţionând că „Moldova în următorii trei ani va avea stabilitate politică şi nu vor exista dezacorduri între guvern şi preşedinte.”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.