Acasă Diverse Exodul urban a fost mai mult mit decât realitate. Munca la distanță...

Exodul urban a fost mai mult mit decât realitate. Munca la distanță nu a distrus orașele mari, ci le-a făcut și mai mari

0

Metropole precum New York și San Francisco devin din ce în ce mai mari în anul muncii la distanță. Economiștii spun că oamenii se vor întoarce la birou și că cei care și-a schimbat locuințele în ultimele luni nu s-au mutat la distanțe mari, ci doar spre periferia marilor orașe. Ei spulberă astfel previziunile sumbre ale celor care au spus că pandemia va duce la exod urban.

Deci, în loc să scrie sfârșitul marilor orașe, munca la distanță le-a mutat limitele până la marginea zonei de metrou.

În loc să distrugă orașele mari, munca la distanță pare să le facă și mai mari.

Când angajații s-au retras din marile centre urbane din SUA, pe fondul răspândirii pandemiei, mulți s-au grăbit să anunțe sfârșitul erei „orașelor superstar”. Cel care a combătut aceste teorii a fost Enrico Moretti, care a declarat pentru Bloomberg că este o naivitate să crezi că piața muncii și orașele se vor schimba profund, pentru totdeauna.

Având în vedere experiența sa în analiza pieței muncii, economistul a afirmat că relația dintre angajat și locul său de muncă nu se va schimba așa mult dacă va lucra la birou 3 – 4 zile și la birou o zi sau două. Așadar, el a susținut că angajații vor rămâne aproape de mijloacele de transport, chiar dacă vorbim de ultimele stații de metrou, de la periferie. Nu mai trebuie să faci naveta în fiecare zi, dar trebuie să ții pasul cu cariera ta, cu angajatorul tău, a argumentat Moretti.

În acest context, munca la distanță a mutat limita orașelor spre marginea zonei de metrou, arătând astfel expansiunea centrelor urbane în raport cu piața muncii. Așadar, cei care s-au mutat nu au mers prea departe.

Analizele asupra migrației din marile centre urbane, făcute anul acesta, au conchis că migrația din cartiere nu se încadrează în definiția exodului, așa cum anunțau dramatic unele voci.

De fapt, exodul urban a fost mai mult mit decât realitate, potrivit unei cercetări Bank of America din mai, care a anticipat că o redeschidere a economiei ar declanșa o revenire la orașe superstar precum New York și San Francisco „având în vedere statutul lor de economic, de centre financiare și culturale.”

De altfel New York a redevenit deja ce a fost înainte de pandemie. S-a constatat că cei care stăteau în Manhattan au ales, între martie 2020 și februarie 2021, să se mute în Brooklyn, mai degrabă decât în alte zone mai îndepărtate. Dintre 19.000 care au ales Florida, doar 10.000 intenționează să rămână acolo definitiv.

Cei care s-au mutat au rămas în aceleași zone, de metrou. Un raport din 2021 privind piața imobiliară și tendințele ei arată că unele cartiere sau orașe s-au schimbat, în sensul că 19% dintre oameni s-au mutat într-un oraș nou, iar aproape 40% au rămas în același oraș, dar au schimbat cartierele.

Așadar, în loc să schimbe drastic „orașele superstar”, munca la distanță a reimaginat în mod subtil viața orașului, oferind mai multă flexibilitate angajaților.

Expertul în urbanism, Richard Florida, a declarat în februarie pentru Insider că marile orașe vor prospera în perioada muncii la distanță, mai ales pe fondul apariției vaccinurilor. El a spus atunci că după pandemie, orașele se vor remodela, vor reînvia prin creativitate și spontaneitate: „Oamenii vor alege  locuri unde se pot întâlni și interacționa cu ceilalți în afara casei și în afara biroului.”

Cu siguranță, orașele mari nu sunt chiar ceea ce erau înainte de pandemie. Rata șomajului și numărul mare de locuri de muncă vacante au rămas mari în orașe precum New York și San Francisco în timpul verii. Iar varianta extrem de contagioasă Delta a zdrobit boomul economic prognozat de SUA. Angajații se întorc însă în New York și San Francisco, iar acestea sunt semne de revenire economică.

Munca la distanță va continua la un nivel, ce-i drept, mai redus față de ultimele luni, dar modul de lucru hibrid, casă-birou, îi va împinge pe oameni să trăiască la distanță de locul de muncă, dar nu atât de departe. Până la urmă, oamenii preferă să locuiască în oraș, au conchis economiștii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.