Anul 2007. Perioada în care Veaceslav Platon și-ar fi creat o echipă de juriști care aveau drept scop consiliererea acestuia. Din așa zisa „echipă„, remunerată lunar, ar fi făcut partea și cercetătorul științific și conducătorul Catedrei de Drept penal și Criminologie, de atunci, Serghei Brînză.
Prin intermediul acestora, Veaceslav Platon ar fi expediat către Curtea Constituțională, o scrisoare ce conținea Punctul de vedere al Facultății de Drept a USM pe parginea problemelor abordate în sesizarea deputatului în Parlament, dl Valentin Chepteni, privind controlul constituționalității lit.h) și n) alin.(1) art.7 al Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției și alin.(1) și (2) art.8 al Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Deși această scrisoare era semnată de către rectorul Universității de Stat din Moldova dar și de Decanul Facultății de Drept, sursele SafeNews.md au declarat sub păstrarea anonimatul că anume Serghei Brînză ar fi autorul acesteia.
La 25 noiembrie 2010, în urma acelei scrisori, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale unele prevederi cu referinţă la activitatea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ceea ce nu permitea blocarea tranzacțiilor suspecte.
Până în anul 2014 a fost implimentată schema Laundromat unde au fost spălați 22 de miliarde de dolari prin intermediul justiției și sistemului financiar-bancar din Republica Moldova.
Anul 2020. O altă scrisoare ce conține opinia profesorilor de drept privind dosarul LAUNDROMAT
23 noiembrie 2020. Adjunctul Procurorului General, Ruslan Popov a solicitat opinia Departamentului Drept penal al Facultății de Drept a USM, întrebând dacă poate fi sau nu considerată ilegalitate spălarea de bani atât timp cât nu a fost demonstrată infracțiunea inițială.
La 08 decembrie curent, adică în mai puțin de două săptămâni un grup format din trei profesori, în frunte cu Decanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Serghei Brînză, expediază răspunsul.
2020.12.08 Opinia Raspuns U… by SafeNews
Scrisoarea stârnește REACȚII. Autorii, dar și Procuratura Generală OFERĂ REPLICI
Președintele Comisiei parlamentare de anchetă în cazul dosarului Laundromat, Inga Grigoriu: ”dosarul ar putea fi clasat”!
„Citind opinia profesorilor, la prima vedere, ca om care nu am studii în domeniu, pot să vă spun că acest răspuns mi s-a părut că vine în folosul de a stopa ancheta sau a a clasa dosarele.”
Șeful suspendat al PA, Viorel Morari: „conducerea actuală a Procuraturii Generale încearcă să claseze dosarul Laundromat.
„- Eu consider că conducerea actuală a Procuraturii Generale încearcă să claseze dosarul Laundromat și se pregătesc de această etapă importantă în activitatea lor.
– Credeți Dumneavoastră că ei caută acoperiș pentru o etapă de clasare a dosarului? De clasare sau de schimbare?
– A macazului! Vreți, schimbarea macazului. Vreți, clasarea dosarului sau eliberarea de răspundere penală a persoanelor care se fac vinovate de spălarea a peste 22 de miliarde prin sistemul financiar-bancar al Republicii Moldova.”
Prin intermediul unui comunicat de presă Procuratura Generală acuză că prin intermediul acestor critici se urmărește discreditarea activității procuraturii.
Procuratura nu și-a propus niciodată scopul să claseze vreun dosar prioritar, aflat în topul agendei instituționale, ci a pledat mereu pentru aflarea adevărului obiectiv și soluționarea temeinică a cauzei. Spre regret, predecesorii noștri, care au pornit acest dosar și au pretins că au făcut anchetă, de fapt, l-au lăsat în nelucrare, nedorind clarificarea de esență a speței.Am atestat tendința intensificată a unor grupuri de interese și forțe politice pentru intoxicarea societății în scopul denigrării Procuraturii care încearcă să asigure o anchetă eficientă, obiectivă și imparțială…Calificăm acest comportament ca fiind arbitrar și abuziv, contrar legislației naționale și standardelor internaționale, menit să discrediteze întreaga activitate de combatere a criminalității grave, un atac direct și fără precedent la independența Procuraturii ca parte component a autorității judecătorești.
Autorii notei: Opinia autorilor exprimată în scris la solicitarea venită de la PG cu privire la spălările de bani, este doar cu titlu consultativ, mai mult decât atât, reprezintă o creație științifică.
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari: ”Se încearcă ca să nu lase urme”
”În primul rând, trebuie asimilat faptul că recurgerea la opinia doctrinarilor nu este prevăzută de legislație. În cazurile în care Procuratura Generală ar considera necesară unificarea practicii în conformitate cu prevederile art.11 alin. 1) lit. f) din Legea cu privire la activitatea procuraturii, atunci doar Procuratura Generală este aptă de a emite recomandări metodologice.
Prin urmare, dat fiind faptul că opinia doctrinarilor a fost expediată procurorilor șefi pentru informare, prin scrisoarea șefului cancelariei din Procuratura Generală, punem concuziona că se acționează fără a lăsa urme.
Mai mut, în data de 6 septembrie 2018 prin ordinul procurorului general a fost aprobat Ghidul privind metodica de urmărire penală a infracțiunilor de spălarea banilor și finanțarea terorismului, expertizat de experții MONEYVAL.”
Decanul Facultății de Drept a USM, Serghei Brînză, decorat cu Ordinul „Gloria Muncii” de Igor Dodon
Serghei Brînză, Decanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii” de către Președintele în exercițiu, pe atunci, Igor Dodon. Astfel, în cadrul ceremoniei oficiale de decernare, din 17 decembrie curent, Brînză a fost decorat pentru merite excepționale în munca didactico-științifică.
Soția lui Serghiei Brînză, cercetată penal pentru corupere pasivă. Procurorii au cerut achitarea pentru LIUBOVI BRÎNZĂ
Liubovi Brânză, judecătoare de la CA Chișinău reținută într-un dosar de corupție, este soția decanului Facultății de Drept din cadrul USM, Sergiu Brînză.
La 23 octombrie 2018, Liubovi Brînză împreună cu alte 9 persoane, au reținute într-un dosar de corupţie. Acestea au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare.
La doi ani de la reținerea celor zece persoane vizate în dosarul „mitei pentru judecători”, instanța de judecată a finalizat examinarea cauzelor penale de învinuire a celor zece inculpați, în care figurează cinci magistrate, un procuror, un avocat, un asistent judiciar și două persoane fizice.
În documentul obținut de ZdG se menționează că procurii au solicitat instanței de judecată achitarea magistratei Liubovi Brânză pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 324 alin. (3), din Codul Penal, mai exact pentru corupere pasivă.
Acuzatorii menționează că, pe acest capăt de acuzare, faptele inculpatelor nu întrunesc elementele infracțiunii.
„A o achita pe Brînză Liubovi în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 45 alin (1), (2) lit. b), 324 alin. (3) lit. a) Cod penal (episodul Gandrabura M.), din motivul că fapta inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii.
A înceta procesul penal în privința Brînză Liubovi pentru comiterea infrcațiunii prevăzute de art. 45 alin. (1), 325 alin. (3) lit. A/1) Cod penal (episodul Scarlat V.) în legătură cu faptul că nu există alte circumstanțe care exclud sau condiționează tragerea la răspundere penală”;
PA solicită pedeapsă sub formă de amendă
Pentru Brînză Liubovi:
(…) A o recunoaște vinovată pe Brînză Liubovi în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (4), (5), 307 alin. (1), art. 303 alin. (3), art. 44, 307 alin. (1) din Codul penal.
Pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art, 42 alin. (4), (5), 307 alin. (1), din Codul penal a-i aplica pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate pubică, pe un termen de 5 ani.
Pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 44, 307 alin. (1) din Codul penal a-i aplica pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate pubică, pe un termen de 5 ani.
Pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 303 alin. (3) din Codul penal a-i aplica pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 850 u.c, ceea ce constituie 42 500 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate pubică, pe un termen de 3 ani.
Conform prevederilor art. 84,87 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, a-i stabili pedeapsă definitivă 3 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip închis, cu amendă în mărime de 850 u.c, ceea ce constituie 42 500 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate pubică, pe un termen de 10 ani”.
Sergiu Brînză, învinuit în dosarul tezelor de doctorat – scăpat de pedeapsă
La data de 09 octombrie 2018, decanul Facultății de Drept a USM Sergiu Brînză și avocatul Viorel Berliba au fost încătușați de procurorii anticorupție. Conform materialelor cauzei, avocatul, fiind membru al comisiei de susținere publică a tezelor de doctorat, instituite în cadrul Universității de Stat din Moldova, ar fi oferit decanului Facultății de drept a USM, Sergiu Brînză, în luna august 2018 bani în mai multe tranșe.
Mai exact, membrul Comisiei de doctorat ar fi acționat în interesul a doi studenți doctoranzi, dar și în interes propriu, deoarece urma să fie evaluat satisfăcător de către Consiliul Științific și remunerat pentru desfășurarea calitativă a activității de conducător de doctorat.
Decanul facultății, în schimbul banilor, urma să faciliteze susținerea tezelor de doctorat de către cei doi doctoranzi. de doctorat.
Dosarul însă a fost clasat, pornindu-se unul contravențional, care la rândul său, și acesta a fost clasat de către magistrații din cadrul Judecătoriei Chișinău, cu sediul Ciocana.
Influiența lui Serghei Brînză într-un dosar în care este vizat cumnatul membrei CSM, Elena Belei
La începutul lunii martie curent, în presă a apărut o înregistrare video făcută în biroul de serviciu al Decanului Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Serghei Brînză.
Atunci, Elena Belei a discutat cu Brînză despre modul în care ar putea influența un dosar în care este vizat cumnatul său.
Serghei Brînza – marcat cu litera „S”, Elena Belei – cu „E”
E – Da, eu acum am o întrebare, tema e serioasă. Stai aşa … , 30 august n-o să lucreze instanţele, aşa-i ?
S – 30, nu.
E – Eu ştiu la şedinţa de Guvern s-a decis, la doamna Drăgostina eu am avut, oi eu am citit Drăgostina de pe invitaţie, este o delă care e a mea licino şi eu vreau ea să fie soluţionată pozitiv. Ea e raportor, e po zaconu, noi probaţiunea am dat, ei o să aducă raportul. E vorba de cumnatul meu, care are, şi tu îl ştii pe cumnatul meu, el e Valera Roşca, o fost ofiţer de urmărire penală. Cumnatul s-a casătorit a doua oară, el are condamnare, dar vrea să iasă, să-şi anuleze pedepsele complementare, a făcut cerere la Ciocana, dar aceia foarte repede au examinat şi au respins. A făcut recurs, probaţiunea susţine poziţia lui, o să prezinte raport pe întrebare… El îi ideal, n-are nici o încălcare, raportul o să fie înscris acolo, că în instanţă a fost verbală, recursul e la doamna Liuba, eu rar când…
S – Lenuţa, tu eşti procesualistă. Tu cunoşti chestiile acestea, aicea îi po zaconu sau nu?
E – Da, îi po zaconu 100 %, pur şi simplu el nu a apelat la ajutor, el a crezut că el aşa po cesnacu cu a lui, o să se ducă la aceia, o să se ducă la aceia… S-a dus, şi îi zic: – Ce ai păţit, măi? -Ei, m-au trasnit.
S – Deci, asta-i fabula ?
E – Da. El e programat pe 30.
S – Nu, clar că n-o să fie pe 30.
E – Eu cred că o să amâne.
S – Nu că o să amâne.
E – Spune-i să nu amâne pe tare târziu.
S – Eu nu ştiu, puişor, eu îţi lămuresc odată … cât de mult o să fie, că ea şi-a luat concediu şi după aceea iară, că ea iese iaca pe două. (??) Ea mâine iaca iese la serviciu şi mătincă până, bun, eu am înţeles o săptămână, două.
E – Cel mai aproape, pe cât e posibil.
S – Ce-i posibil.
E – Şi dacă îmi satisface, da nu-i client nu-i (???).
S – Nu gata, ce parcă eşti copil mititel, blin ce nu te-am înţeles…
E – E cumnatul meu şi eu zic: „Zi bogdaproste că ai noroc”. Și el zice că îș cunoaște pe Sergiu Brînza. „Măi, tu ai noroc că a picat la doamna Brînză și eu alt noroc pentru tine nici nu-și doresc!”.
S – Lenuţa, nici o problemă!
E – Eu n-am avut doleanţe.
S – Aşează-te, altceva.
E – Altceva e cam încordat.
În urma acestui material, mai exact la 20 martie, Procuratura Generală declara că a luat act de imaginile video în care aparemembru al CSM Elena Belei și decanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, Serghei Brînză.
În același timp Procuratura spunea că „a transmis imaginile video Procuraturii Anticorupție pentru organizarea examinării acestora de către CNA”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.