Oxana Grecianîi, fiica Zinaidei Grecianîi va fi președintele comisiei electorale a secției de votare din orașul Soci/Krasnodar. Cel puțin acest lucru este confirmat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene care a publicat lista tuturor secțiilor de votare din străinătate unde moldovenii își vor putea exercita dreptul de vot.
Potrivit listelor publicate, în Rusia vor fi deschise 17 secții de votare. În una din ele, mai exact cea din orașul Soci/Krasnodar, președinte va fi o oarecare Oxana Grecianîi. Sursele SafeNews.md susțin, însă, că aceasta nu este nimeni alta decât fiica mai mică a actualei președinte al Parlamentului Zinaida Grecianîi, tot ea fiind și președintele Partidului Socialiștilor din Moldova.
Menționăm că în luna martie curent, Oxana Greceanîi, a fost numită, de Guvernul Chicu, în funcția de ministru-consilier pentru problemele economice din cadrul Ambasadei RM în Rusia și reprezentant plenipotețiar al Guvernului R. Moldova în comisia economică euroasiatică.
Anterior, presa a scris că Oxana Greceanîi a lucrat ca consultant în cadrul Ministerului Economiei.
Potrivit unui articol semnat de Ziarul Național în 2015, Oxana Greceanîi a absolvit Facultatea de Relații Internaționale a unei universități de la Moscova a fost angajată în 2011 de ministrul de atunci ale Economiei, Valeriu Lazăr, în calitate de consultant personal.
Amintim că pentru alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie vor fi deschise 139 de secții de votare în străinătate pentru cetățenii moldoveni aflați peste hotare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.