Fostul șef al Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, a pierdut dosarul intentat Parlamentului. Cererea sa prin care s-a plâns că a fost demis ilegal a fost astăzi respinsă de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Bogdan Zumbreanu a fost demis acum doi ani de Parlament. Ulterior, acesta a cerut să fie verificate actele, dar și modul în care a fost destituit din înaltă funcție, transmite SafeNews.md cu referire la tv8.md.
Cererea sa s-a aflat de mai bine de un an în instanță.
Bogdan Zumbreanu a deținut funcția de director al Centrului Național Anticorupție din luna decembrie 2017 până în iunie 2019, când a fost demis cu votul majorității parlamentare din care făceau parte deputații blocului electoral ACUM și PSRM.
Anterior, a ocupat funcția de șef al Direcției generale urmărire penală a centrului.
Acesta ne-a spus că în prezent nu deține nicio funcție, dar nu a vrut să ne ofere detalii despre ocupația sa.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.