Ex-director al Combinatului de Vinuri Cricova, scos de sub urmărire penală. Viorel Morari: ”Ordonanța de clasare a dosarului respectiv a fost emisă încă în luna martie”
Fostul director al Combinatului de Vinuri Cricova, Valentin Bodiul, și administratorul societății comerciale Vinservice grup, învinuiți de procurorii anticorupție de abuz de serviciu soldat cu urmări grave, au fost scoși de sub urmărire penală, dosarul a fost clasat, iar conducerea instituției a prezentat scuze publice. Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, consideră nejustificată clasarea dosarului respectiv și susține că presupusa infracțiune a fost constatată de auditorii Curții de Conturi.
Procuratura Generală precizează într-un comunicat de presă că dosarul a fost pornit în 2017, cei doi au fost dați în urmărire generală, iar ordonanța de clasare a urmăririi penale a fost luată de către actuala conducere a Procuraturii Anticorupție.
Procuratura Generală mai comunică faptul că abaterile din dosarul respectiv au fost depistate în urma controlului efectuat la Procuratura Anticorupție, în decembrie 2019.
Solicitat de reporterii portalului Anticoruptie.md, Viorel Morari a precizat că motiv pentru intentarea dosarului penal a servit un raport al Curții de Conturi.
Viorel Morari a precizat că datoria a fost acumulată în urma transmiterii în proprietatea Vinservice grup a unui restaurant, iar după intentarea dosarului, a fost încheiată o tranzacție de împăcare, iar prejudiciul, restituit.
Fostul șef al Procuraturii Anticorupție susține că ordonanța de clasare a dosarului respectiv a fost emisă încă în luna martie, însă cazul a fost făcut public peste câteva luni, după ce i-a adresat o scrisoare deschisă procurorului general.
!
Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
Comments are closed.