Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată dosarul penal ce vizează fosta deputată care a făcut parte inițial din PCRM apoi a aderat la PDM, Elena Gudumac, acuzată de îmbogățire ilicită și fals în declarații. De asemenea, două rude apropiate ale acesteia sunt învinuite de complicitate la îmbogățirea ilicită, infracțiuni prevăzute la (art. 330/2 alin. (2) și 352/1 alin. (2) din Codul penal), anunță Procuratura Anticorupție.
Cauza penală a fost inițiată în ianuarie 2022 de către Procuratura Anticorupție, în urma autosesizării, transmite jurnal.md.
Acuzațiile aduse fostei demnitare, care a activat ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 2015 și 2019 și ulterior, între 2019-2024, în funcția de șef adjunct al Aparatului Curții de Conturi, se referă la achiziționarea în perioada 2016-2017, prin intermediul unor rude apropiate (acuzate de complicitate), a unor bunuri cu valoare semnificativă, ale căror costuri depășeau considerabil veniturile sale oficiale.
Procuratura Anticorupție precizează că printre aceste bunuri se numără un autoturism estimat la aproximativ 256 000 de lei și un apartament de lux situat în municipiul Chișinău, cu o valoare de aproximativ 713 000 de lei. Această valoare depășește de peste 60 de ori salariul mediu pe economie din anul 2017.
Mai mult, fosta demnitară nu a inclus în declarațiile de avere și interese personale pentru anii 2017-2024, bunul imobil, ascunzând astfel această achiziție cu o valoare semnificativă.
Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită (art. 330/2 alin. (2) din Codul penal), legea prevede o pedeapsă sub formă de amendă între 400 000 și 500 000 de lei sau închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de 10-15 ani.
În cazul infracțiunii de fals în declarații (art. 352/1 alin. (2) din Codul penal), pedeapsa poate fi o amendă de la 20 000 la 30 000 de lei sau închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de 2-5 ani.
De asemenea, în scopul asigurării unei eventuale confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunului imobil al învinuitei, evaluat la aproximativ 2,7 milioane de lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.