Orașul Basel a fost ales gazda Eurovision 2025, au anunțat organizatorii competiției muzicale. Elveția a câștigat Eurovision 2024 prin Nemo și, conform regulamentului, va organiza următoarea ediție a concursului. A fost pentru a treia oară când Elveția a câștigat Eurovision, după Lys Assia în 1956 și Celine Dion în 1988.
Va fi pentru prima oară când Eurovision va avea loc în Basel. În anul 1956, concursul a fost organizat în Lugano, iar în anul 1989, gazda a fost Lusanne.
Eurovision 2025 va avea loc pe Arena St. Jakobshalle, care găzduiește evenimente sportive și concerte. Arena, inaugurată în anul 1976, are o capacitate de 12.400 de locuri.
36 de ani de ani mai târziu, Elvația a câștigat din nou Eurovision. Nemo a câștigat Malmö 2024 cu piesa „The Code”, despre identitatea sa non-binară.
Semifinalele Eurovision 2025 vor avea loc pe 13 și 15 mai 2024, în timp ce marea finală a concursului va fi pe 17 mai.
Republica Moldova s-a retras din competiție, deși participa neîntrerupt la Eurovision încă din anul 2005. Potrivit organizatorilor, decizia a fost luată în urma unei analize detaliate a situației actuale, precum și a provocărilor economice, administrative și artistice.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.