Acasă Politic Epopeea continuă! Președintele raionului Râșcani a chemat-o „la covor” pe profesoara care...

Epopeea continuă! Președintele raionului Râșcani a chemat-o „la covor” pe profesoara care a comentat „evenimentul” de inaugurarea WC-ului

0

Profesoara de la gimnaziul din satul Hiliuți, raionul Râșcani, care s-a arătat deranjată de fastul cu care a fost inaugurat veceul din cadrul instituției, a fost chemată astăzi „la covor” de președintele raionului, socialistul Vasile Secrieru. Acesta a prevenit-o pe Nelea Diaconu că gimnaziul nu va mai beneficia de susținere finaciară din bugetul raional, din cauză că dumneaei nu este recunoscătoare.

„Mi-a spus să las directoarea să lucreze, de parcă eu pun bețe-n roate cuiva. Probabil, s-a referit la interviul de ieri. Eu doar mi-am expus părerea, într-o țară democratică, unde presa este liberă. Nu am ofensat pe nimeni. A spus că vom rămâne cu stadionul nereparat. Directoarea m-a sunat dis-de-dimineață și m-a anunțat că sunt așteptată în biroul președintelui raionului, asta deși am avut ore. Eu aveam cele mai negre scenarii, mă gândeam că voi ajunge astăzi să discut și cu domnul Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării”, a menționat Nelea Diaconu, profesoara din gimanziul satului Hiliuți.

Președintele raionului Râșcani, Vasile Secrieru a evitat să răspundă la întrebările reporterilor NordNews, motivând că abia a ieșit dintr-o ședință și ne-a închis telefonul în nas.

Este adevărat că ați chemat-o în biroul dvs. pe profesoara Nelea Diaconu?
Reveniți vă rog mai târziu. Eu acum am iești din ședință.
Peste cât timp să revenim?
….

Amintim că ieri, toată presa a scris despre deschiderea cu fast a unui bloc sanitar la gimnaziul din Hiliuți, Râșcani.

Tot ieri, Nelea Diaconu, profesoară la gimnaziul cu pricina, a declarat pentru NordNews că evenimentul a avut loc în timpul orelor. Astfel, a fost perturbat procesul educațional în instituție.

„Nu era cazul să se facă mare tam-tam, mare treabă pentru asta, putea mai altfel să facă, nu școala s-a deschis, s-a deschis doar un veceu, și încă s-au fotografiat toți acolo, dar ce așa mare, de ce nu sa făcut nimic când n-au fost alegeri, nu s-a făcut nimic. Mie îmi era rușine, înseamnă că eu dacă acasă mi-am făcut reparație și mi-am deschis veceu eu trebuie să chem raionul”, declara ea.

După apariția imaginilor cu cei doi copii la inaugurarea toaletei, deputata din partea Platformei DA, Inga Grigoriu a sesizat Procuratura Generală. Totodată, avocatul poporului a venit cu o reacție, condamnând ferm explotarea imaginii copiilor în scopuri politice.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.