Din luna aprilie s-ar putea scumpi considerabil energia electrică importată din România. Bani.md scrie că un document oficial privind ratificarea unui nou acord de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care urmează să fie aprobat în ședința de astăzi a Parlamentului, scoate la iveală aceste detaliu cu impact major asupra facturilor la electricitate, transmite IPN.
Majorarea prețului la curentul importat de peste Prut vine în contextul expirării Ordonanței de Urgență nr. 119/2022 a Guvernului României, care permite până la 31 martie curent achiziționarea de energie electrică la un preț plafonat de 400 RON/MWh (aproximativ 80 de euro/MWh). Respectiv, după această dată, Moldova riscă să cumpere energie din România la prețuri mult mai mari, dictate de piața liberă.
Potrivit notei de argumentare a proiectului de lege, în contextul în care livrările de gaze către MGRES au fost sistate de la 1 ianuarie, Moldova a devenit dependentă de energia importată din zona ENTSO-E, în special din România.
În lunile ianuarie și februarie, 62% din consumul de energie electrică al țării a fost acoperit din import, majoritatea prin contracte bilaterale și burse regionale. Prețul mediu ponderat al energiei a fost de 133 euro/MWh, aflat sub plafonul reglementat de ANRE de 145 euro/MWh, dar situația s-ar putea schimba brusc odată cu liberalizarea completă a pieței.
Guvernul recunoaște în document riscul „volatilității ridicate a prețurilor” și impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra consumatorilor finali și, mai ales, asupra celor vulnerabili. Prin urmare, s-a decis extinderea utilizării unei tranșe din împrumutul BERD, inițial destinat exclusiv gazelor naturale, și pentru achiziția de energie electrică, pentru a garanta lichiditățile necesare în caz de creșteri abrupte de preț. Prima tranșă, în valoare de 100 de milioane de euro, va putea fi folosită de compania Energocom pentru achiziții urgente de energie electrică de pe burse și prin contracte directe.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.