Acasă Extern Elveția și SUA, în dezacord privind prețul avioanelor de vânătoare F-35. Ce...

Elveția și SUA, în dezacord privind prețul avioanelor de vânătoare F-35. Ce costuri în plus cer americanii

0

Elveția a anunțat miercuri că există un dezacord privind prețul celor 36 de avioane de vânătoare americane F-35 pe care țara europeană le-a contractat, afirmând că Statele Unite solicită Bernei să își asume costuri suplimentare legate de inflație, transmit agențiile de presă AFP și DPA, citate de Agerpres.

„O reglementare a diferendului pe cale juridică fiind exclus în mod oficial, soluția trebuie să fie una negociată”, a indicat Ministerul Apărării elvețian într-un comunicat.

Potrivit autorităților de la Berna, Elveția și SUA au convenit prin contract un preț ferm. „Acesta a fost confirmat în mod oficial, atât prin rapoartele de expertiză ale mai multor cabinete de avocați, cât și de către ambasada americană la Berna”, arată comunicatul citat.

Statele Unite solicită costuri adiționale de până la 1,3 miliarde de dolari

Guvernul elvețian afirmă că prețul de achiziție a fost fixat la peste 6 miliarde de franci elvețieni (7,5 miliarde dolari). Totuși, Agenția americană de cooperare pentru apărare și securitate (DSCA) susține acum că prețul fixat reprezintă o neînțelegere și solicită costuri adiționale estimate de 650 de milioane dolari – 1,3 miliarde dolari, după cum a declarat șeful departamentului pentru înarmare din Ministerul Apărării elvețian, Urs Loher.

Guvernul elvețian „apără validitatea prețului ferm convenit, în timp ce DSCA este de părere că Elveția trebuie să-și asume aceste costuri suplimentare implicate de inflația ridicată înregistrată în SUA în ultimii ani și de creșterea masivă a prețului materiilor prime și energiei cauzate de pandemia de Covid-19”, explică ministerul citat.

„O rupere a contractului cu guvernul american ar avea consecințe considerabile. Ea ar împiedica Elveția să garanteze securitatea spațiului său aerian și a populației sale începând din 2032, dat fiind că avioanele de luptă actuale F/A-18 ajung la finalul duratei lor de utilizare”, avertizează Ministerul Apărării elvețian.

Contract semnat în 2022: 36 de avioane militare F-35 pentru 7,5 miliarde de dolari

Elveția a semnat în 19 septembrie 2022 contractul privind achiziționarea acestor avioane militare produse de grupul american Lockheed-Martin, pentru peste 6 miliarde de franci elvețieni. Livrările ar urma să înceapă în 2027.

Executivul elvețian a decis la finalul lui iunie 2021 să cumpere avioane F-35, model considerat a fi unul dintre cele mai moderne și sofisticate avioane de luptă și aflat deja în dotarea a numeroase armate europene.

În septembrie 2020, elvețienii aprobaseră un pachet de 6 miliarde de franci pentru a le permite forțelor aeriene să se doteze cu o nouă flotă, actualele aparate F/A 18 și F5 urmând să ajungă la finalul duratei de funcționare la sfârșitul deceniului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.