Directorul executiv al Tesla, Elon Musk „se gândeşte” să renunțe la joburile sale şi să devină influencer. „Mă gândesc să renunţ la joburi şi să devin un influencer cu normă întreagă. Ce părere aveţi?”, a scris Elon Musk într-un tweet. Totuşi, este puţin probabil ca Musk să renunţe la joburi, iar mesajul pare mai mult o glumă, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.
Musk, care este, de asemenea, fondatorul şi CEO al companiei SpaceX şi conduce startup-ul Neuralink, precum şi The Boring Company, a declarat în timpul unei conferinţe în ianuarie că se aşteaptă să fie CEO al Tesla pentru „câţiva ani”, scrie Reuters.
„Ar fi frumos să am mai mult timp liber, spre deosebire de acum, când lucrez de când mă trezesc până când merg la culcare – 7 zile pe săptămână”, spune el într-un interviu.
Elon Musk este recunoscut pentru activitatea sa din online.
Tweet-urile sale au influenţat piaţa de criptomonede, iar luna trecută, el i-a întrebat pe urmăritorii săi de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din participaţia sa la Tesla, lucru cu care majoritatea a fost de acord. De atunci, a vândut acţiuni în valoare de aproape 12 miliarde de dolari.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.