Acasă Diverse Efect îngrijorător al unei forme grave de COVID-19: E mult mai frecvent

Efect îngrijorător al unei forme grave de COVID-19: E mult mai frecvent

0

Pacienții cu COVID-19 care au fost internați la secția de terapie intensivă sunt foarte predispuși să experimenteze delir persistent, potrivit unor noi cercetări. Delirul este un termen medical folosit pentru a descrie gândirea confuză și reducerea gradului de conștientizare a mediului înconjurător. Iar cazurile severe de COVID-19 declanșează ceva similar, relatează Science Alert.

Investigațiile inițiale au arătat că delirul apare la până 80% dintre pacienții cu COVID-19 ajunși la ATI, posibil ca urmare a pierderii de oxigen în creier sau a inflamației.

O nouă analiză asupra pacienților cu formă severă de COVID-19 dintr-un singur spital din Michigan a arătat și mai multe dovezi potrivit cărora delirul este un simptom foarte frecvent al bolii, unul care ar putea încetini procesul de recuperare al pacientului, dacă nu este tratat.

Datele descoperite de cercetători

Folosind dosarele medicale și biletele de externare de la 148 de pacienți înregistrați la ATI între martie și mai 2020, cercetătorii au descoperit că peste 70% dintre aceștia au suferit o tulburare prelungită a abilităților lor mintale.

În majoritatea cazurilor, delirul a durat zile întregi, dar aproape o treime dintre participanți au părăsit spitalul fără a se recupera complet de delir. Dintre cei care s-au externat cu semne de tulburare cognitivă, aproape jumătate au necesitat îngrijire medicală calificată.

Cercetătorii din Michigan spun că pacienții de la ATI, infectați cu coronavirus, se confruntă cu „o povară neuropsihologică considerabilă”, atât în timpul șederii în spital, cât și după externare.

Probabil că mulți pacienți cu cazuri severe de COVID-19 au fost externați din spital cu tulburări cognitive grave, care nu au fost tratate în mod corespunzător.

Persoanele vulnerabile la formele severe de COVID-19, cei din comunitățile rasiale și minorități etnice, sunt cei mai predispuși să experimenteze delir în timpul spitalizării.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.