În jur de 200 de milioane de euro din pachetul financiar de 1,9 miliarde de euro, acordat de Uniunea Europeană, vor fi direcționați în domeniul educației.
Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, banii vor fi acordați pentru renovarea și dotarea școlilor, colegiilor și universităților. Șeful MEC menționează că o parte din suportul financiar va fi alocat pentru dezvoltarea rețelei de școli model, din care fac parte în prezent 90 de instituții de învățământ, transmite SafeNews.md cu referire la știri.md.
„Acolo vor învăța în jur de 50% din toți elevii noștri, pentru că ele sunt din rândul celor mai mari școli. Aceasta nu înseamnă că nu vom investi și în celelalte. Dincolo de asta, avem un angajament, ca până în 2030, salariile în educație să ajungă la salariul mediul pe economie. În ultimii ani au crescut cu aproximativ 60% și trebuie să ne ținem de tendința asta ca să ajungem la salariul mediul pe economie”, a declarat Dan Perciun în cadrul evenimentului „Inovație în educație: Erasmus+ și STEAM fără frontiere în Moldova”, organizat la Chișinău.
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, care se află în vizită oficială în Republica Moldova, a spus că în toate statele membre ale Uniunii Europene persistă o problemă cu numărul de cadre didactice, fie că sunt îmbătrânite, fie că tinerii nu stau suficient în domeniul.
„Ne propunem la nivel european să lansăm la anul Teachers and Trainers Agenda se cheamă, un pachet de măsuri de sprijin. (..) Și ne dorim să avem un pachet de măsuri pentru profesori, Teachers and Trainers Agenda, să sprijinim statele membre să îmbunătățească și condițiile de muncă ale cadrelor didactice, să aibă parte de formări, așa cum sunt ele necesare, să avem și campanii de informare, de conștientizare, de profilare în societate a meseriei de dascăl care are nevoie de prestigiul, de autoritate, de recunoaștere”, a menționat vicepreședintele Comisiei Europene.
În total, în Republica Moldova vor fi create 90 de școli model, până în 2028–2029, în toate raioanele și municipiile din țară. Este vorba despre un proiect național lansat de Ministerul Educației și Cercetării care prevede renovarea și dotarea integrală a instituțiilor de învățământ general din țară.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.