Acasă Politic Dumitru Diacov: Toţi presedinţii CC au avut discuţii cu preşedinţii de stat,...

Dumitru Diacov: Toţi presedinţii CC au avut discuţii cu preşedinţii de stat, cu prim-miniştrii, cu preşedinţii de Parlament

0

Judecătorii Curţii Constituţionale îl pot sancţiona disciplinar pe Vladimir Ţurcan şi pot vota chiar eliberarea acestuia din funcţia de magistrat al Înaltei Instanţe. Opinia, prezentată în timpul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA, îi aparţine expertului în drept constituţional Teodor Cârnaţ. Mai mult, potrivit lui, prezenţa lui Ţurcan la Curtea Constituţională ştirbeşte din credibilitatea celei mai importante instanţe din Republica Moldova.Potrivit expertului în drept constituţional, magistraţii Curţii îl pot demite pe Ţurcan şi din funcţia de judecător, nu doar din cea de preşedinte al Curţii.

TEODOR CÂRNAŢ, doctor în drept constituţional: „Curtea Constituţională este în drept să iniţieze o procedură disciplinară şi să pună în discuţie eliberarea din funcţie a lui Vladimir Ţurcan, din funcţia de judecător, nu de preşedinte, dar de judecător CC, din cauza că a încălcat Constituţia, a încălcat jurământul”.

Mai mult, potrivit constituţionalistului atât fostul preşedinte al Curţii cât şi actualul pun într-o lumină nefavorabilă autoritarea şi obiectivitatea Inaltei instanţe.

TEODOR CÂRNAŢ, doctor în drept constituţionale: „Atât Ţurcanu, cât şi Domnica Manole, au avut probleme de integritate la momentul numirii în funcţie, ei au fost numiţi în funcţie în baza unui târg politic dintre Andrei Năstase şi Igor Dodon”.

Vladimir Ţurcan a fost eliberat din funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale după ce şeful statului, Igor Dodon a recunoscut că a avut o discuţie telefonică cu el în timpul căreia a fost examinată procedura de vot a unei decizii luate de magistraţii Curţii. Discuţia a fost calificată drept o ingerinţă în activitatea înaltei instante.

DUMITRU DIACOV, preşedinte de onoare PDM: „Toţi presedinţii CC au avut discuţii cu preşedinţii, cu prim-miniştrii, cu preşedinţii de parlament, este o instituţie a statului. Altceva e că nu trebuie să permiţi, ca aceste decizii a Curţii să fie influenţate”.

Potrivit Constituţiei, judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe perioada mandatului şi se supun doar Legii Supreme.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.