ei beneficiari „din acte” ai unor companii figurante în raportul Kroll urmează să apară în fața judecătorilor. Este vorba despre Andrei Nirauța, conducătorul „Caritas Group”, Ala Guțu, administratoare a companiei „Provolirom SRL” și Tatiana Dolghina – cea care a administrat „Dracard SRL”, toate trei companii fiind vizate în dosarul fraudei bancare pentru că ar fi adus un prejudiciu de peste 550 de milioane de dolari Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, scrie ZdG.
Informația despre expedierea dosarului în instanță a fost comunicată sursei citate de către reprezentanții Procuraturii Generale (PG), după ce aceștia au fost solicitați să ofere detalii despre reținerea din iulie 2020 a celor trei administratori, informații ce nu au fost făcute publice de către procurori.
„Recent, urmărirea penală în privința celor trei administratori de companii a fost finalizată, dosarul fiind expediat pentru examinare în instanța de judecată, sub acuzația de complicitate la spălarea banilor”, este menționat în răspunsul PG.
Întrebați de ce nu au anunțat despre reținerea celor trei administratori, reprezentanții PS au subliniat că „materialele urmăririi penale nu pot fi date publicității decât cu autorizația persoanei care efectuează urmărirea penală și numai în măsura în care ea consideră că aceasta este posibil, cu respectarea prezumției nevinovăției, și ca să nu fie afectate interesele altor persoane și alte desfășurării urmăririi penale …”.
Totodată, Procuratura precizează că pe lângă cei trei administratori, în cadrul dosarului denumit generic „furtul miliardului”, procurorii au mai reținut în iulie 2020 și alte două persoane care continuă să fie cercetate penal, în libertate, având interdicția de a părăsi țara.
Continuarea o găsiți aici.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.