Premierul Dorin Recean a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Drapelului de stat al R. Moldova. Potrivit lui, drapelul este alături de elevii care urcă pe podiumurile internaționale, de sportivii care aduc medalii acasă, de militarii noștri în misiuni de pace și de artiștii care ne reprezintă cu demnitate în toată lumea.
„Acum 35 de ani, Drapelul Republicii Moldova a fluturat mândru pe clădirea Parlamentului țării, ca simbol al unității, suveranității și renașterii naționale. Sub tricolor, Moldova a revenit la grafia latină și la limba română, a cerut libertatea și a făurit drumul independenței. Îl arborăm pe străzile și piețele orașelor noastre. Îl vedem în marile municipii — la Chișinău, Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca și Edineț — sau în cel mai mic sat din țară, Salcia.Este steagul care ne însoțește în toate momentele importante ale vieții. Îl purtăm cu noi – de pe vârfurile celor mai înalți munți până în spațiu, datorită studenților noștri ingineri. Drapelul este alături de elevii care urcă pe podiumurile internaționale, de sportivii care aduc medalii acasă, de militarii noștri în misiuni de pace și de artiștii care ne reprezintă cu demnitate în toată lumea. Este puntea care ne unește diaspora cu țara.Ne amintește că, oriunde am fi, purtăm aceleași culori, aceeași demnitate, aceeași speranță. Albastrul tricolorului ne amintește de cerul pașnic și de visul libertății. Galbenul aduce în suflet bogăția pământului și lumina dreptății. Roșul poartă curajul, jertfa și solidaritatea care ne-au unit ca popor.Astăzi și în fiecare zi, arborăm Drapelul cu mândrie și credință. Onor la tricolor!” a conchis Recean.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.