Acasă Politic Dorin Junghietu ar putea deveni viitorul ministru al Energiei

Dorin Junghietu ar putea deveni viitorul ministru al Energiei

0

Dorin Junghietu ar putea deveni viitorul ministru al Energiei. Premierul Dorin Recean a anunțat că a propus candidatura lui președintei Maia Sandu.

Expert în domeniul gazelor și energiei, cu o experiență profesională internațională de peste 16 ani în coordonarea și punerea în funcțiune a unor proiecte majore în domeniul energetic, domnul Junghietu are în față o responsabilitate complicată pentru a gestiona acest domeniu strategic,

se arată într-o postare pe Facebook a prim-ministrului

Dorin Recean menționează că prioritățile până la sfârșitul anului sunt întărirea securității energetice a țării, pentru o stabilitate și previzibilitate în livrarea gazelor și energiei electrice, dar și cele mai avantajoase tarife. La fel, se așteaptă ca noul ministru al Energiei să facă ordine și să accelereze proiectele investiționale mari – cele din sfera energiei regenerabile, eficientizării energetice și, în special, finalizarea conform termenelor a liniei Vulcănești-Chișinău.

Potrivit premierului, Junghietu a câștigat în toamna acestui an concursul pentru funcția de președinte al Consiliului de administrație Moldovagaz, însă până astăzi Gazprom nu a aprobat această schimbare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.