Președintele Comisie Electorale Centrale, Dorin Cimil, susține că va rămâne în funcția de conducere și își va continua activitatea în conformitate cu legislația, asumându-și responsabilitatea pentru decizii. Aceasta după ce membrii Partidului Acțiune și Solidaritate i-au cerut demisia. Cât despre circulara care prevede interzicerea finanțării de către partide a candidaților la Președinție, Cimil susține că nu a semnat-o.
Șeful CEC susține că a gestionat, „în limita competențelor, transparent și corect, procesul de înregistrare prealabilă” și a prezentat informații relevante subiectului și a dispus verificarea cererilor depuse la CEC.
Dorin Cimil susține că, chiar dacă a fost desemnat de către PAS, își menține „poziția echidistantă”.
Reacția președintelui CEC vine după ce miercuri, PAS a cerut demisia președintelui Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil. Partidul, care, de altfel, l-a propus pe Cimil în funcție, în 2019, susține că observă acțiuni și declarații de-ale șefului CEC „care pun la îndoială independența și obiectivitatea acestuia”.
Mai mult, lidera PAS, Maia Sandu, s-a arătat indignată de informația unei circulante, potrivit cărei partidele politice n-ar avea voie să cheltuie banii fracțiunii în campania electorală. Sandu l-a acuzat pe președintele Igor Dodon că ar fi pus la cale această decizie pentru a frauda alegerile prezidențiale.
Și deputatul Sergiu Sîrbu s-a arătat surprins de modul în care CEC a interpretat legislația electorală și a stabilit că partidul și candidatul înaintat de formațiune sunt persoane juridice diferite. Acesta susține că este unul dintre autorii prevederilor noi ale Codului Electoral, dar ar fi avut cu totul altă viziune. „Pe cât de stranie, pe atât de ilegală”, spune deputatul Pro Moldova despre circulara CEC.
Iar joi, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a depus o contestație la Curtea de Apel, prin care califică circulara Comisiei Electorale Centrale drept neconstituțională și abuzivă. Din numele formațiunii, se solicită instanței anularea integrală a actului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.