În cadrul Forumului de Securitate de la Varșovia, premierul polonez Donald Tusk a făcut apel la Occident să dea dovadă de unitate în ceea ce privește războiul Rusia-Ucraina.
„Acest război este şi războiul nostru”, a spus luni Donald Tusk, relatează DPA, potrivit Agerpres. Conform acestuia, conflictul declanșat de Rusia în februarie 2022 face parte dintr-un proiect politic menit să subjuge alte națiuni.
„Dacă pierdem acest război, consecinţele vor afecta nu numai generaţia noastră, ci şi generaţia următoare din Polonia, Europa, SUA şi din întreaga lume”, a atenționat Donald Tusk.
Premierul polonez a respins orice propunere de compromis cu țara condusă de Vladimir Putin, susținând că singurele cauze pentru capitulare ar fi „o voinţă slabă, îndoiala, laşitatea sau lipsa de imaginaţie”.
Amintim că mai multe drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei la începutul lunii în curs. Aeronavele poloneze și ale NATO au doborât trei drone rusești în spațiul aerian al Poloniei pe 10 septembrie.
Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că țările NATO ar trebui să doboare avioanele rusești în spațiul lor aerian, în timp ce NATO a avertizat că va folosi „toate mijloacele militare și non-militare necesare” pentru a se apăra în urma recentelor incursiuni militare.
Totodată, Polonia și NATO au ridicat în aer avioane de vânătoare duminică dimineața, în timpul unui atac al Rusiei atacuri asupra vestului Ucrainei, au anunțat forțele armate poloneze.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.