Ex-directorul adjunct al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Igor Druță, a decedat ieri, 12 noiembrie. Igor Druță a fost colonel de justiție, fost director adjunct al Departamentului Instituțiilor Penitenciare în perioada 2011-2014.
„Din numele conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor și al întregului efectiv al sistemului administrației penitenciare, transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei și rudelor îndurerate.
A plecat dintre noi după o viață plină de muncă și devotament în organele de drept ale statului.
În aceste clipe de grea cumpănă aducem un ultim omagiu și exprimăm regretul acestei pierderi.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, se arată în mesajul de condoleanțe al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.








