Doi moldoveni au fost reținuți de polițiștii români de frontieră din punctul Rădăuți Prut, după ce s-a aflat că bărbații erau căutați de autoritățile din Germania pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății.
Incidentul a avut loc astăzi, 10 noiembrie, în jurul orei 00:40, pe sensul de intrare în România.
Bărbații în vârstă de 33 și, respectiv, 37 de ani erau pasageri într-un autovehicul înmatriculat în România și se deplasau spre București.
La controlul de frontieră s-a stabilit că pe numele celor doi bărbați este emisă o alertă de punere în aplicare a unor mandate de arestare de către autoritățile germane, la data de 07.10.2022, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății..
Moldovenii sunt acuzați că în luna decembrie 2021 au pătruns în locuința unui cetățean german, pe care l-au legat cu cabluri și bandă adezivă. Folosind forța și amenințările, cei doi au aflat unde este seiful și codul de la el. Astfel, au furat bijuterii, un ceas Rolex și 270.000 de euro.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.