Acasă Politic Dodon promite, cetățenii achită. Ajutorul de 16 mii lei pentru medicii și...

Dodon promite, cetățenii achită. Ajutorul de 16 mii lei pentru medicii și polițiștii infectați cu COVID-19, alocat din donații

0

Suportul financiar de 16 mii lei pentru angajații instituțiilor de stat infectați cu COVID-19 vine, de fapt, din partea cetățenilor care au donat bani autorităților pentru lupta cu coronavirusul de tip nou. Un anunț în acest sens este făcut chiar de către Ministerul Finanțelor.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, în conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, la moment, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 18.331.214,48 lei, dintre  care: 18.329.508,59 lei și 85 euro. Din suma respectivă, circa 13,5 milioane lei din donațiile persoanelor fizice și juridice au fost transferate în Fondul de Intervenție al Guvernului.

Prin Hotărârea Guvernului din 10 aprilie 2020 a fost dispusă alocarea din acest fond a sumei de 5,864 milioane lei pentru achiziționarea a 51.428 combinezoane de protecție, precum și acordarea indemnizațiilor unice în valoare de 16 mii lei pentru 29 de beneficiari din 8 instituții medico-sanitare publice și o instituție bugetară, care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă”, se menționează în comunicat.

Amintim că autoritățile au anunțat despre acordarea, din partea statului, a unui ajutor în mărime de 16 mii lei pentru medicii, polițiștii și militarii, aflați în prima linie în lupta cu COVID-19. Luni, 13 aprilie, Igor Dodon a declarat că banii vor fi alocați indiferent daca angajații respectivi s-au infectat la muncă sau în altă parte.

De precizat că la moment în R.Moldova sunt infectați cu COVID-19 peste 430 de medici și peste 50 de polițiști.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.