Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că fostul șef PD, Vladimir Plahotniuc, ar trebui s-o dea în judecată pe președintele Maia Sandu pentru retragerea Ordinului Republicii. Declarațiile au fost făcute publice în timpul unei emisiuni televizate la care a fost invitat.
„Chestia asta e ilegală, toți au confirmat. Întrebarea e de ce Plahotniuc n-o dă în judecată, ce „deal” (înțelegere, n.r.) are să nu dea în judecată. Pentru că imediat ce dă în judecată, decretul este anulat”, a declarat Dodon.
Mai mult, ex-șef al statului a mai spus că „la momentul potrivit, foarte simplu va fi anulat decretul”, lăsând să se înțeleagă faptul că Plahotniuc o va face atunci când va fi interesat de subiect.
„Acum nu, pe urmă poate o să-i intereseze”, a punctat Dodon.
Precizăm că Maia Sandu i-a retras lui Vladimir lahotniuc Ordinul Republicii pe 18 februarie curent, după ce s-a constatat că distincția i-a fost acordată cu încălcarea procedurii și a normelor legale, și anume a Regulamentului despre modul de propunere pentru decorarea cu distincţii de stat ale Republicii Moldova şi de înmânare a lor.
„Propunerea pentru decorarea lui Vlad Plahotniuc a venit din partea Organizației municipale a Partidului Democrat, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor legale, întrucât legea nu prevede partidele politice printre subiecții care pot face propuneri cu privire la decorarea cu distincții de stat”, a precizat atunci Maia Sandu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.