După ce a declarat că „diaspora reprezintă un electorat paralel cu cel din R. Moldova și preferințele diaporei se află în disonanță cu cetățenii care trăiesc în R. Moldova”, candidatul independent, susținut public de către Partidul Socialiștilor din R. Moldova, Igor Dodon susține că „nu are pentru ce să-și ceară scuze de la cetățenii moldoveni aflați peste hotarele țării” și anunță că va lansa proiecte care, potrivit lui, i-ar putea interesa. Declarațiile au fost făcute miercuri, 4 noiembrie, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.
După alegerile de duminică, Igor Dodon a făcut o conferință de presă în care a declarat că:
Ieri, Igor Dodon a organizat o conferință de presă în care a atacat-o dur pe candidata PAS, Maia Sandu, cu care se va duela în turul doi al alegerilor prezidențiale. Dodon a îndemnat cetățenii să se gândească bine pe cine vor susține în turul doi, făcând trimitere la mai multe „sperietori” pe care le-a lansat și în scrutinul din anul 2016.
În total la alegerile din 1 noiembrie au participat opt candidați. În turul doi au trecut Maia Sandu și Igor Dodon. Al doilea tur de scrutin se va desfășura la data de 15 noiembrie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.