Ex-președintele țării, Igor Dodon, a venit cu o reacție după ce președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat că Uniunea Europeană ar putea oferi suport militar Republicii Moldova, după modelul care ajută acum Ucraina.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Dodon menționează că Moldova are nevoie azi de mijloace financiare pentru investiții în economie, drumuri, infrastructura socială, medicină și educație, dar nu de arme.
„În situația când Moldova are nevoie mai mult ca oricând de suport pentru a susține populația, oamenii de afaceri, pe toți cei care suferă de crizele economice, energetice și sociale, care s-au abătut asupra țării, europenii ne propun armament.
Birocrații europeni ne propun să ne înarmeze. Pentru ce? Pentru ca tinerii noștri să moară pe câmpul de luptă, urmând interesele Uniunii Europene și ale NATO? Mulțumim pentru „ajutor” și pentru „sfaturi prețioase”, partenerilor de la Vest.
Moldova are nevoie azi de mijloace financiare pentru investiții în economie, drumuri, infrastructura socială, medicină și educație, nu de arme, de la care să fie omorâți puținii tineri care ne-au mai rămas în țară.
Moldova este o țara neutră, vrea pace, nu geopolitică de război”, a comentat Dodon.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, aflat într-o vizită în țara noastră, a anunțat că Uniunea Europeană ar putea oferi suport militar Republicii Moldova, după modelul care ajută acum Ucraina.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.