Acasă Politic Dodon despre noile imagini video de la întrevederea cu Plahotniuc din vara...

Dodon despre noile imagini video de la întrevederea cu Plahotniuc din vara 2019

0

Igor Dodon vine cu o reacție după ce deputatul Iurie Reniță a publicat noi imagini video în care apare președintele alături de Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov. Potrivit lui, acestea „sunt imagini din aceeași partidă de șah dinaintea debarcării regimului oligarhic”, transmite deschide.md.

Pentru cei care au cerut un comentariu referitor la noile imagini publicate de conservele oligarhice, răspund: acelea sunt imagini din aceeași partidă de șah dinaintea debarcării regimului oligarhic. Așa s-a jucat acea partidă de șah politic cu un adversar periculos. S-a jucat abil, inteligent și cu șah-mat (checkmate) la final. Perdanții-oligarhi au rămas doar cu fuga și răzbunarea. Iar țara și cetățenii au avut de câștigat”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Amintim că Iurie Reniță a publicat noi imagini video cu președintele Igor Dodon, Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov. În înregistrare, președintele spune că dă rapoarte către conducerea Federația Rusă, dar și îl elogiază pe vicepremierul de atunci Dmitrii Kozak că este un negociator bun dar și că pentru țara sa (n.red. Federația Rusă) este în stare să facă totul. La fel, Dodon mărturisește lui Vlad Plahotniuc că ar expedia periodic notițe liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, prin care l-ar informa despre situația din Republica Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.